„...Priviţi cu atenţie oraşele existente. În timp
ce le priviţi, poate le şi ascultaţi. Zăbovind să reflectaţi la ceea ce vedeţi”
(Jane Jacobs). Din păcate, într-o lume tot mai grăbită, puţini mai au răbdare
să-şi privească cu atenţie oraşul. Nu din vâltoarea cinematică a sarcinilor
zilnice rememorate în fiecare dimineaţă la volan, la serviciu, la... De când nu
v-aţi mai oferit bucuria unor clipe de odihnă pe o bancă, rezonând cu suflul
oraşului? Da, o simplă bancă,
piesă anostă (la noi, pentru că în alte zări lucrurile sunt fundamental
diferite) de mobilier urban, care jalonează şi configurează spaţiile publice şi
viaţa urbană. Oraşul nu se organizează prin sensuri giratorii,
parcări, clădiri futuriste sau piste pentru biciclete. Banala bancă este neutronul
în jurul căruia oraşul de calitate este pentru şi despre oameni, reper
exploratoriu al citadinului, al “pierderii de timp” preţios între o
origine şi mai multe destinaţii posibile. Indiferent de sistemul de referinţă
pe care ni-l alegem sau ne este oferit…
Priviţi oraşul
de pe o bancă. Veţi rămâne miraţi să (re)descoperiţi spiritul oraşului pierdut,
visat sau nenăscut încă.
Aveţi deplină dreptate, domnule profesor! Locuitorii uită că sunt şi cetăţeni, că integrarea în obştea urbei este condiţia unui trai mai liniştit, mai aşezat, cu mai multă siguranţă dată de forţa colectivă. Dacă vedem un om pe o bancă ne gândim că sigur, este bolnav şi nu mai poate merge... Să stai pe o bancă, să priveşti oraşul cu cetăţeni cu tot, este un semn că trăieşti aici şi aparţii "comunei" şi comunarzilor. Banca nu este o piesă de mobilier urban (nu ar trebui să fie), ea poate fi locul de decantare a gândurilor, de armonizare cu semenii care poartă aceleşi griji în paşii lor, un loc de unde să renască speranţele. Să ne oprim o clipă să ne odihnim, să ne calmăm şi să repornim visul vieţii. Gospodari ai oraşului, nu mai aliniaţi băncile după o geometrie abstractă. Încercaţi să vă gândiţi unde v-aţi relaxa voi mai bine şi plasaţi-le la umbră, la adăpost de circulaţie intensă. Nu mai ocrotiţi iarba obligând oamenii să calce pavelele aleilor artificial trasate şi daţi libertate de mişcare cetăţenilor cărora ar trebui să vă dedicaţi activitatea ca şi când ar fi fraţii şi nu finanţatorii voştri. Dacă băncile ar putea povesti tot ce aud...
RăspundețiȘtergere