Bacăul cartierelor muncitoreşti

     O interesantă lecţie de geografie a orizontului local, specifică deceniilor 5-6, din care tânăra generaţie poate extrage multe învăţăminte. Materialul de mai jos face parte din manualul* de care tocmai am amintit, fiind descoperit, transcris şi oferit băcăuanilor cu aceeaşi generozitate cu care ne-a obişnuit ing. Mihai Ceucă, un nume pe care l-aş propune fără nicio ezitare ca cetăţean de onoare al urbei pentru pasiunea, acribia şi altruismul cu care ne recuperează memoria urbanistică...

"Cartier muncitoresc.

Şcoala noastră se găseşte în cartierul Vasile Roaită din oraşul Bacău. Acest cartier este locuit mai mult de muncitorii fabricii de hîrtie „Steaua Roşie”. Noi am fost foarte bucuroşi atunci cînd împreună cu tovarăşul învăţător am făcut o excursie pentru a cunoaşte bine cartierul nostru. Am făcut şi însemnări asupra celor întîlnite în drumul nostru. Ieşind pe poarta şcolii, am dat în „Calea Mărăşeşti” şi ne-am îndreptat spre sud. Această stradă largă este pavată şi are plantaţi arbori frumoşi pe marginea ei. Pe ea circulă necontenit maşini, autobuse, căruţe, biciclete, iar pe trotuarele de la marginea străzii trec mulţi oameni. Pe partea dreaptă a străzii am întîlnit mai multe clădiri în care erau magazine alimentare, farmacie, o staţie de reparat maşini, blocuri muncitoreşti şi halta „Steaua roşie", unde se opresc pentru o clipă trenurile pentru a coborî şi urca sutele de muncitori ai fabricii. În imediata apropiere de haltă ne-a atras atenţia impunătoarea clădire a şcolii, o piaţă nouă şi un cartier cu foarte multe blocuri şi străzi noi, între care şi strada „Drumul Socialismului”, locuită numai de muncitori. Pe stînga străzii Mărăşeşti este cimitirul soldaţilor sovietici, care s-au jertfit pentru eliberarea ţării noastre de sub jugul fascist. In semn de recunoştinţă pentru fapta lor, noi elevii, adesea am fost să îngrijim mormintele lor, împodobindu-le cu flori. Tot în stingă străzii se găseşte cea mai mare fabrică de hîrtie din ţara noastră numită „Steaua roşie". În preajma ei, în parcul de copii ai muncitorilor, am văzut în cuşti de sîrmă animale sălbatice vii ca: urşi, lupi, căprioare, vulpi şi vulturi. De aici am trecut pe strada „Chivu Stoica”, am văzut „Bistriţa” şi stăvilarul de pe ea. Stăvilarul are mai multe porţi, care se ridică sau se lasă după cum e nevoie de mai multă sau mai puţină apă pentru fabrică. Pe apa canalului pluteau butucii spre fabrică pentru a fi transformaţi în hîrtie. Lîngă stăvilar cîţiva pescari prindeau peşte cu undiţa. Mai încolo, la marginea apei, cîţiva oameni cerneau prundişul, separîndu-l de nisip, iar alţii îl încărcau în căruţe şi autocamioane spre a-l duce pe şantiere, unde se ridică noi fabrici şi locuinţe. Dincolo de apa Bistriţei, în luncă, păşteau multe vite şi se vedea satul „Letea Veche”. În drum spre şcoală am văzut noul stadion sportiv „23 August", cu o capacitate de 15.000 locuri, care constituie o importantă realizare a puterii democrat-populare în oraşul nostru.

Să încercăm acum să facem un plan al drumului parcurs şi să fixăm pe el principalele lucruri întîlnite...

...În oraşul nostru trăiesc mulţi locuitori. Locuitorii unui oraş se numesc orăşeni. La începutul anului şcolar, tovarăşa învăţătoare ne-a întrebat pe toţi ce ocupaţie au părinţii noştri. Răspunsurile au fost diferite, pentru că locuitorii oraşului au ocupaţii diferite. Cei mai mulţi orăşeni se ocupă cu munca în fabrici şi uzine. Aceştia se numesc muncitori. Muncitorii produc în uzine şi fabrici diferite maşini, motoare, unelte, precum şi îmbrăcăminte, încălţăminte şi alte lucruri necesare vieţii tuturor oamenilor. Foarte mulţi dintre ei sînt fruntaşi în muncă şi au primit diferite distincţii. În trecut, sub regimul burghezo-moşieresc, fabricile erau ale bogătaşilor, care exploatau crunt pe muncitori. Astăzi, sub regimul de democraţie populară, toate fabricile sînt ale poporului. Alţi orăşeni lucrează în cooperative meşteşugăreşti de lăcătuşerie, fierărie, tinichigerie, croitorie, cizmărie, tîmplărie şi altele. Aceştia sînt meseriaşi sau meşteşugari. Unii locuitori ai oraşelor lucrează de asemenea şi în diferite birouri şi magazine, ca funcţionari. Atît pentru muncitori cît şi pentru ceilalţi salariaţi, în oraşe au fost înfiinţate cluburi, biblioteci, cinematografe, stadioane, unde aceştia îşi petrec timpul liber în mod plăcut. Prin grija de zi cu zi a Partidului Muncitoresc Romîn viaţa locuitorilor de la oraşe şi a celor de la sate devine mai frumoasă şi îmbelşugată.”

   P.S. Pentru tinerii cititori, Mihai Ceucă face precizarea că „Steaua Roşie” a fost numele folosit, după anul 1946, pentru a înlocui „burgheza” denumire „Letea”. Intenţionat nu fac referire la cartierul Vasile Roaită, cu speranţa că cei tineri vor găsi corespondentul actual din citirea şi interpretarea schiţei de hartă de mai sus.

*Abramiuc Ioan, Teofănescu Viorica (1960) - Geografia Regiunii Bacău, manual pentru clasa a III-a, Sfatul Popular Regional Bacău - Secţia Învăţămînt şi Cultură

Acelaşi manual ne mai oferă câteva imagini inedite, adnotate savuros de domnul Mihai Ceucă:

În imagine, pe stânga, hotelul Bistriţa aflat în construcţie, cu schelele pe el. "Piaţa" era actuala intersecţie de la hotelul Decebal. De remarcat "tribuna oficială" de lângă H Bistriţa. Lume multă, portrete puţine. Deocamdată.

Alveola-parcare de la Primărie era şi staţie de autobuze. Pe fundal, turlele Bisericii Armene, încă în picioare la acea dată. În centru, casa albă, o clădire cu aceeaşi vârstă şi arhitectură cu "casa Badiu" supranumită casa Alecsandri. A propos de stil arhitectural, mai există o clădire cu acelaşi stil pe str. Oituz şi sper, poate măcar aceasta, va scăpa de demolare.

Clădirea fabricii "de la gară" cu muncitori "liberi" după ziduri şi garduri mari de cărămidă... Un turn de apă identic avea şi moara Filderman.