Participă!

vineri, mai 15, 2015

Marșul bicicletelor și Noaptea muzeelor pe bicicletă

  Sâmbătă, 16 mai 2015, cu prilejul împlinirii unui an de la demararea inițiativei Băcăuanii vor piste pentru biciclete, bicicliștii sunt așteptați la două evenimente organizate în municipiul Bacău: Marșul bicicletelor și Noapte muzeelor pe bicicletă.
La ora 14:00, începe ediția a doua a evenimentului prin care anul trecut se lansa inițiativa Băcăuanii vor piste pentru biciclete, și anume Marșul bicicletelor. Organizat împreună cu prietenii de la Fundația de Sprijin Comunitar (FSC) și de la Clubul de Ecologie Veniți Cu Noi”, evenimentul se desfășoară în cadrul Săptămânii Naționale a Voluntariatului și își propune pe de o parte să promoveze mersul pe bicicletă printre băcăuani și pe de altă parte să arate autorităților că Bacăul are nevoie de piste pentru biciclete.
Băcăuanii (și nu numai) sunt invitați să intre în coloana de bicicliști începând cu ora 14:00, la "Ciupercuțe". Traseul este același ca anul trecut: Centru - Statuia lui Ștefan cel Mare - Parcul Gherăiești. Sunt bineveniți și cei cu role/trotinete/skateboarduri!
Al doilea eveniment debutează la ora 18:00, când bicicliștii sunt provocați să participe la un tur al instituțiilor de cultură din municipiul Bacău. Acțiunea se desfășoară în cadrul evenimentului național Noaptea Muzeelor, organizat în Bacău de Complexul Muzeal “Iulian Antonescu”. Adunarea se face pe trotuarul de la Galeriile Alfa (strada Mărășești, zona barurilor) - primul obiectiv din traseul ciclistic-cultural pregătit pentru băcăuanii dispuși să pedaleze sâmbătă seara.
Traseul dedicat bicicliștilor:
-    1. Galeriile Alfa: Vernisajul expoziției temporare Bacău-Iași. Pictori la 70 de ani; Vizionare filme documentare în cadrul programului Cinemateca Museum;
-        2. Complexul Muzeal "Iulian Antonescu" (str. 9 Mai): Vizitarea expoziţiilor permanente şi temporare ale Secţiei Arheologie-Istorie; Vizitarea expoziţiilor permanente şi
-          temporare ale Secţiei de Etnografie; Vizitarea expoziției temporare România în cel de-al doilea război mondial; Vernisaj Exponatul lunii mai: Fiare de descântec; Vernisajul segmentului din expoziția permanentă de etnografie: Școala de altădată; dans cu Ansamblul Busuiocul etc;
-          3. Casa Memorială "Nicu Enea" (str. Nicu enea, intersecția străzilor Ștefan cel Mare și Vadul Bistriței): Vizitarea expoziției permanente;
-        4. Complexul Muzeal de Ştiinţele Naturii "Ion Borcea" Bacău (în Parcul Cancicov): Vizitarea expoziției permanente.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu