Anatomia unei străzi...

Un pasaj al regretatului Paul Grigoriu ne întoarce în timpurile de mijloc de secol XX, pe Strada Armenească, rămasă încă “o exclusivistă edilitară”: (…) să continuăm explorarea străzii. O vom face mângâind cu privirea cele două şiruri de castani care-i umbresc trotuarele. Castanii aceştia, în plină maturitate la pragul jumătăţii de secol unde ne-am oprit, sunt mândria oraşului. Şi refugiul suprem al plozilor fugăriţi de mame pentru veşnicele lor năzbâtii.

Curios din fire, am urmat paşii copilărilei iubitului om de radio, căutând din priviri măcar un ultim reper dendrologic al Bacăului de ieri, pe rebotezata stradă Ioniţă Sandu Sturza. Dezamăgirea a fost completă: sistematizarea comunistă, completată de o tranziţie urbanistică posdecembristă originală, nu a radiat doar ziduri şi destine. Ea a eliminat până şi fibra vegetalului pentru a face loc, nu-i aşa, simbolurilor „modernităţii” edilitare...

În oraşul acela meschin, care nu vedea soarele decât prin ţesătura propriilor pânze de păianjen, strada Armenească era, la începutul anilor `50, singura „cucoană” edilitară.

În oraşul plin de lifestyle cu iz provincial, la capătul unei provincii marginale, strada Armenească nu mai există nici măcar ca love story.  Infatuată, istoria urbanistică a Bacăului îşi continuă urzeala.