Un
pasaj al regretatului Paul Grigoriu ne întoarce în timpurile de mijloc de secol
XX, pe Strada Armenească, rămasă încă “o exclusivistă edilitară”: (…) să continuăm explorarea străzii. O vom face
mângâind cu privirea cele două şiruri de castani care-i umbresc trotuarele.
Castanii aceştia, în plină maturitate la pragul jumătăţii de secol unde ne-am
oprit, sunt mândria oraşului. Şi refugiul suprem al plozilor fugăriţi de mame
pentru veşnicele lor năzbâtii.
Curios din fire, am urmat paşii copilărilei
iubitului om de radio, căutând din priviri măcar un ultim reper dendrologic al
Bacăului de ieri, pe rebotezata stradă Ioniţă Sandu Sturza. Dezamăgirea a fost completă: sistematizarea comunistă, completată de o
tranziţie urbanistică posdecembristă originală, nu a radiat doar ziduri şi
destine. Ea a eliminat până şi fibra vegetalului pentru a face loc, nu-i aşa,
simbolurilor „modernităţii” edilitare...
În
oraşul acela meschin, care nu vedea soarele decât prin ţesătura propriilor
pânze de păianjen, strada Armenească era, la începutul anilor `50,
singura „cucoană” edilitară.
În oraşul plin de lifestyle cu iz
provincial, la capătul unei provincii marginale, strada Armenească nu mai
există nici măcar ca love story.
Infatuată, istoria urbanistică a Bacăului îşi continuă urzeala.
Subscriu la indignarea dumneavoastră. În fața casei de la numărul 40, unde locuia autorul și familia Grigoriu, erau meri. Pomii-simbol ai Armeniei. Atăzi mu mai există niciun pom. Pe orice stradă se taie pomi și arbori în prostie deoarece „incomodează” snopurile de cabluri agățate de stâlpi. Priviți imaginea din articol: cum poate fi tolerată o asemenea situație? Consilierii sunt în slujba cetățenilor sau a firmelor de cablu???
RăspundețiȘtergere