Participă!

duminică, martie 15, 2015

Ca o apă cristalină...la robinet

      Nu, nu este nici evoluţia francului elveţian, nici trendul economiei româneşti în viziunea politicienilor. Este doar  lungul drum al apei de la chiuveta unui băcăuan care deschide robinetul de apă caldă. După cum puteţi vedea din graficul alăturat precum şi din relaxantul clip de aici (care ar putea fi folosit pe post de chill-out music dacă nu ne-ar arde factura la buzunare), este nevoie de 12 minute reconfortante pentru a putea descoperi binefacerile unei lumi civilizate. Motive şi explicaţii se pot găsi cu duiumul. Legislaţia parcă vorbeşte pe undeva de un minim de 40 grade pentru apa cea caldă, uitând însă să amintească (la fel ca în procedurile pentru reacţiile termonucleare) de momentul atingerii pragului în care nu-ţi mai îngheaţă mâinile. Propun să dăm de pământ cu agentul termic, cu reţeaua antică de distribuţie, cu pierderile uriaşe de pe traseu, cu indolenţa celor care sunt plătiţi să ofere servicii de calitate pentru preţul nesimţit solicitat lună de lună ş.a.m.d. Oricum vine vara. Şi până la urmă întreaga omenire traversează o adevărată criză a apei dulci, indiferent de temperatura ei sau de rugina de pe ţeavă. Românii o ştiu încă de pe vremea lui Nea Nicu. Diferenţa este că acum au evoluat către o treaptă superioară de înţelegere a mediului înconjurător, interpolat între meditaţia zen şi ritmuri de apă cristalină

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu