Despre şi pentru Bacău: ştiri, geoinformaţii, fotografii, analize și comentarii. Totul la obiect.

duminică, ianuarie 18, 2015

Ce ne aşteaptă în privinţa avariei la conducta de apă?

   Din cauza unei defecțiuni înregistrate pe conducta principală de aducțiune, în dreptul localității Dărmănești, consumul de apă în municipiul Bacău, în zilele de duminică și luni (18 și 19 ianuarie),  va fi restricționat la patru ore zilnic, două  ore dimineața și două ore seara, în intervalele orare 06.00 – 08.00, respectiv 18.00 – 20.00.
În prezent, două echipe de intervenție ale Companiei Regionale de Apă Bacău, echipe care totalizează 11 persoane, sunt prezente la locul defecțiunii și lucrează la remedierea acesteia. Defecțiunea pe conducta principală de alimentare cu apă potabilă a apărut în cursul zilei de sîmbătă, iar echipele CRAB s-au deplasat imediat la fața locului.
”Facem tot posibilul să remediem avaria produsă, în cel mai scurt timp posibil. De sâmbătă, oamenii noștri de intervenție sunt prezenți la fața locului, lucrăm în trei schimburi și sperăm ca în cel mai scurt timp posibil lucrurile să reintre în normal”, a declarat Răzvan Găină, directorul general al CRAB.
Pe acestă cale, conducerea CRAB recomandă locuitorilor municipiului Bacău să nu facă stocuri inutile de apă și să permită, în acest fel, ca în intervalele orare sus menționate, apa potabilă să ajungă în cît mai multe apartamente. 
Sursa: comunicat de presă CRAB
Foto: Lacul Poiana Uzului (sursa: deferlări.ro)
UPDATE 19 ianuarie, ora 13: avaria a fost remediata. Urmeaza umplerea instatatiilor. Maine dimineata ar trebui ca furnizarea apei sa intre in parametri normali...

3 comentarii:

  1. este ora 8 si 16 minute zona aleea parcului nici opicatura de apa la robinet deci minciuna continua rusine

    RăspundețiȘtergere
  2. Este ora 18.31 si in zona Narcisa nu este pic de apa !!! Platim taxe degeaba,in tara asta avem numai obligatii,de drepturi nici nu poate fi vorba !! Rusine !!!

    RăspundețiȘtergere
  3. ici în zonă la barieră, pe unde e poliția, nici măcar praf nu a curs la robinet, care sunt alea 4 ore în care merge? avem ditamai Bistrița lângă noi, iar bacăul trage apa de la nu știu câți zeci de km? rău tare să fii prost...

    RăspundețiȘtergere