Participă!

marți, decembrie 16, 2014

Veriga lipsă

     După aproape două decenii de hiatus identitar la nivel publicistic, Bacăul îşi recuperează treptat istoria şi evoluţia urbanistică, într-o încercare de renaştere a spiritului locului. Anul 2014 a fost, din acest punct de vedere, unul extrem de profitabil: la începutul acestui an, domnul inginer Mihai Ceucă ne-a pus la dispoziţie, cu un superb altruism, întreaga colecţie de cărţi poştale ilustrate a Bacăului de secol XIX – început de secol XX, prin proiectul multimedia „Urbea cu parfum de epocă”. Acum, la final de an, domnul Ioan Bâşcă spulberă paradoxul unor decenii pe cât de apropiate temporal, pe atât de puţin cunoscute imagistic, oferind generaţiilor tinere acea verigă lipsă din lanţul evolutiv al unui oraş care îşi revendică dreptul la un destin mai presus de clişee bacoviene. Suntem astăzi în faţa unui veritabil eveniment editorial cu valoare patrimonială, documentară şi de o mare încărcătură afectivă. Aparţin unei generaţii crescute în spiritul prefacerilor urbanistice, în care rămăşiţele trecutului păreau iremediabil condamnate la uitare, fizionomii indezirabile şi vetuste pentru tânărul citadin. Acum putem călători în timp, încercând să descifrăm analitic, palimpsestele oraşului şi totodată palimpsestele unui spirit urban „cu cheia la gât”.
       Îi mulţumesc domnul Bâşcă pentru acest superb cadou oferit nouă, tuturor băcăuanilor de la mic la mare. Îl felicit pentru extraordinarul gest venit în sprijinul recuperării, valorizării şi promovării patrimoniului nostru identitar, în faţa căruia nu pot decât să mă înclin…şi totodată să sper că vom mai avea parte cât de curând de o nouă deschidere a robinetului clepsidrei. Bacăul are nevoie în continuare de aproprierea sentimentului subconştient al duratei şi al istoriei sale urbanistice.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu