Participă!

vineri, decembrie 05, 2014

And the Winner Is...

Proiectul „Voluntariat în Vrănceanu”, derulat din 2012, are drept scop formarea atitudinii civice a elevilor, a cadrelor didactice, prin implementarea unor actiuni de formare, de socializare sau/si caritabile care sa vizeze buna colaborare a instituţiilor locale în vederea încurajării formelor voluntariatului în cadrul comunității.
Voluntarii – elevi și profesori – au realizat numeroase acte caritabile, civice, țintind spre o implicare totală, plină de bunăvoință și caracterizată de perseverență și spirit de învingător. Eleva coordonatoare Roxana Sandu și cei peste 50 de elevi voluntari au îndeplinit obiective esențiale în societatea actuală precum: formarea unui comportament de susținere adecvată a cauzelor identificate; stabilirea de relații de colaborare alte fundații și cluburi locale sau județene, cu centre de sprijin al persoanelor aflate în nevoie (copii și adulți cu probleme sociale sau/și materiale, persoane singure) pentru a facilita adaptarea lor la anumite condiții de trai și a îmbunătăți comunicarea acestora cu mediul exterior; crearea unui mediu prielnic pentru buna integrare a beneficiarilor prin activități de socializare, cultural-artistice, de divertisment, prin donații etc; oferirea șanselor de a se afirma, de a-și descoperi atuurile și de a căpăta încredere în propriile abilități atât pentru elevii implicați, cât și pentru beneficiari.
Gingășia cuvântului bun se întâlnește cu siguranța asumării răspunderii în fiecare acțiune a voluntarilor, trădând, într-un cuvânt, omenia...(Profesor Ana-Maria Egarmin, coordonator proiect)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu