Participă!

joi, septembrie 04, 2014

Comorile Bibliotecii "Costache Sturdza"

   Biblioteca Judeţeană „Costache Sturdza” Bacău organizează, cu ocazia Zilelor Europene ale Patrimoniului, editia a XXII-a, o expozitie de carte în sala de lectură “Fond Documentar si de Patrimoniu”, care poate fi vizitată în aceste zile.
      Zilele Europene ale Patrimoniului sunt organizate în fiecare an, în luna septembrie, în întreaga Europă, la iniţiativa comună a Consiliului Europei şi a Uniunii Europene.
      Fondul Documentar şi de Patrimoniu al bibliotecii băcăuane a fost înfiinţat şi deschis marelui public în anul 1999. El pune la dispoziţia celor interesaţi nu mai puţin 25000 de volume, constituite în câteva colecţii (carte veche românească, carte veche străină, carte religioasă, ediţii bibliofile, manuscrise etc), a căror valoare este inestimabilă. Am avut bucuria de a lua contact aici cu cele mai vechi volume păstrate cu mare grijă de bibliotecari, "Iliada lui Homer” (1540 - foto 1) şi “Cazania lui Varlaam” (1643) – foto 2, precum şi cu poezia bacoviană, prin paginile olografe (foto 3) ale marelui poet. Pasionaţii de istorie locală pot descoperi mărturii valoroase ale trecutului urbanistic băcăuan, prin monografiile şi periodicele apărute încă de la sfârşitulul secolului al XIX-lea. Într-un cuvânt, o adevărată comoară care ne aşteaptă cu drag chiar aici, la câţiva paşi...
Notă: cele trei fotografii au fost făcute graţie amabilităţii Bibliotecii Judeţene "Costache Sturdza" - Fondul Documentar şi de Patrimoniu, căreia îi aduc şi pe această cale mulţumiri.




Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu