Migraţia românilor în...România

      După 1989, majoritatea analizelor demografice privind deplasările teritoriale ale populaţiei au avut în vedere migraţia externă. Nu lipsită de importanţă este însă şi migraţia internă, fenomen care a suferit mutaţii profunde ca intensitate şi structură a fluxurilor, suprinse sintetic în graficul de mai jos. Cei care cunosc greutatea obţinerii unor şiruri de date demografice brute, care să se constituie într-o bază solidă de prelucrare, analiză şi interpetare, vor aprecia cu siguranţă reuşita.

       Fără a analiza în detaliu fenomenul, ne vom opri acum doar la două elemente remarcabile:

- anul 1997 marchează o schimbare istorică în demografia României: este anul care marchează sfârşitul dominaţiei fluxului migratoriu rural-urban, plecările din rural fiind depăşite numeric de sosirile în acest mediu de locuire. Aportul retromigraţiei (întoarcerea la sat a populaţiei care a migrat în oraş în perioada industrializării forţate sau mai recent) este evident.

 - extrem de interesantă ne apare dinamica spectaculpasă a fluxului urban-urban, consecinţă a restabilirii unor noi tipuri de relaţii în sistemul urban naţional, după eliminarea disfunţiilor generate de constrângerile impuse de regimul comunist asupra schimbărilor de domiciliu (a se vedea în acest sens Decretul nr. 68/1976 prin care un număr de 14 oraşe mari au fost declarate “închise”). 
Pe aceeaşi temă: Băcăuanii şi migraţia internă