După 1989, majoritatea
analizelor demografice privind deplasările teritoriale ale populaţiei au avut
în vedere migraţia externă. Nu lipsită de importanţă este însă şi migraţia
internă, fenomen care a suferit mutaţii profunde ca intensitate şi structură a
fluxurilor, suprinse sintetic în graficul de mai jos. Cei care cunosc greutatea
obţinerii unor şiruri de date demografice brute, care să se constituie într-o
bază solidă de prelucrare, analiză şi interpetare, vor aprecia cu siguranţă reuşita.
Fără a analiza în detaliu fenomenul, ne vom opri acum doar la
două elemente remarcabile:
- anul 1997 marchează o schimbare istorică în demografia României: este
anul care marchează sfârşitul dominaţiei fluxului migratoriu rural-urban, plecările
din rural fiind depăşite numeric de sosirile în acest mediu de locuire. Aportul
retromigraţiei (întoarcerea la sat a populaţiei care a migrat în oraş în
perioada industrializării forţate sau mai recent) este evident.
- extrem de interesantă ne apare dinamica spectaculpasă a fluxului urban-urban, consecinţă a restabilirii unor noi tipuri de relaţii în
sistemul urban naţional, după eliminarea disfunţiilor generate de
constrângerile impuse de regimul comunist asupra schimbărilor de domiciliu (a
se vedea în acest sens Decretul nr. 68/1976 prin care un număr de 14 oraşe mari
au fost declarate “închise”).
Pe aceeaşi temă: Băcăuanii şi migraţia internă
Pe aceeaşi temă: Băcăuanii şi migraţia internă
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu