Cu ocazia desfășurării
manifestărilor prilejuite de Săptămâna Națională a Voluntariatului,
Clubul de Ecologie și Turism ”Veniți cu Noi” organizează proiectul ”Bacăul citește! Veniți cu noi?”.
Acțiunea se va desfășura luni
12 mai, între orele 14.30 - 15.30, în Piața Tricolorului (Casa de Cultură) și
constă în faptul că fiecare participant vine și citeste o carte în intervalul
de o oră și, eventual, o donează pentru o bibliotecă de la sate.
La acestă activitate sunt
invitate să participe toate unitățile de învățământ, personalități, precum și
cetățenii obișnuiți ai comunității.
Cei care doresc să doneze mai multe volume în
vederea realizării unui fond de carte pentru sate, o pot face în timpul
manifestării în Piața Tricolorului, sau la sediul organizației: internatul
Colegiului Național ”Ferdinand I” – parter.
Scopul proiectului “Bacăul citește! Veniți cu noi?” este de promovare a ideii de
implicare practică a comunităţii locale, în mod special a tinerilor, spre forme
concrete de activitate, în problemele specifice voluntariatului, prin întărirea
mişcării culturale şi stimularea participării civice, care să contribuie la
formarea unei societăţi durabile în municipiul şi judeţul Bacău.
Sursa: comunicat de presă al Clubului de Ecologie și Turism
”Veniți cu Noi”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu