Participă!

luni, aprilie 07, 2014

MERIDIANUL 0° AL OLIMPIADEI NAŢIONALE DE GEOGRAFIE

Îmi face o deosebită plăcere să vă urez un călduros bun venit pe meleagurile băcăuane. Este o onoare, în aceste zile, că orașul de pe Bistrița poate să găzduiască Olimpiada naţională de geografie. Prin faptul că astăzi, aici, sunt cei mai buni elevi dintre cei care studiază geografia în clasele VIII-XII, Bacăul este reliefat încă o dată pe harta României ca un centru de excelenţă al învăţământului românesc.
Acum mai bine de douăzeci de ani, ca elev, trăiam emoţiile participării la o astfel de competiţie selectă, desfăşurată în oraşul Caransebeş. O experienţă cu totul aparte, care a reprezentat un reper durabil al formării ulterioare. Deși structura probelor de concurs şi complexitatea cerinţelor au suferit schimbări radicale de-a lungul timpului, coordonatele geografice ale Olimpiadei au rămas aceleaşi: febrilitate, pasiune, încredere, perseverenţă, explorare, socializare, deschidere, cercetare. Sunt convins că trecerea timpului nu va atenua aceste repere, că meridianul 0 al învăţământului geografic preuniversitar - trasat acum în Bacău - va reprezenta şi pentru voi, dincolo de ierarhii şi premii, un real câştig personal şi profesional, un simbol cartografic luminos pe harta dezvoltării personale. Nu uitați că reprezentați o disciplină integratoare, că achizițiile voastre permit o relaționare aparte cu spațiul și timpul, că geografia vă oferă șansa percepției holistice a geosistemului, că puteți oferi soluții viabile pentru problemele tot mai acute ale lumii contemporane. Cu siguranță, nu toți veți îmbrățișa în viitor specializări geografice sau domenii înrudite. Veți rămâne însă cu abilitatea de a  înțelege, modela și gestiona noi spații, noi teritorii. Frecvent întâlnim în jurul nostru persoane care, în diverse circumstanțe și momente ale vieții, își declară afinitatea față de geografie. Această imensă rezervă de atractivitate, izvorâtă din valențele epistemologice și din profundul caracter aplicativ, vă oferă pentru viitor șanse preferențiale de reușită. Nu ezitați să reveniți, ori de câte ori este nevoie, la pasiunea care vă va oferi răspunsuri la multe din întrebările vieții.
Personal şi în numele tuturor geografilor băcăuani, vă urez mult succes şi să profitaţi din plin de oportunităţile oferite, să nu renunţaţi niciodată la visurile voastre şi să menţineţi veşnic aprinsă flacăra olimpismului geografic.

2 comentarii:

  1. Tovarasu' inspector, va adresati unor elevi participanti la Olimpiada de Geografie; va rog sa le traduceti:
    percepția holistica;
    valențele epistemologice;
    si
    "flacăra olimpismului geografic"

    RăspundețiȘtergere
  2. Stimate anonim, îmi pare sincer rău dacă 99% din participanţii la ONG depăşesc cu mult nivelul dumneavoastră de înţelegere...

    RăspundețiȘtergere