Bacăul s-a îmbogăţit cu o zestre inestimabilă de
cărţi poştale ilustrate de epocă, graţie iniţiativei generoase şi altruismului
inginerului Mihai Ceucă, unul dintre cei câţiva colecţionari de calibru ai oraşului,
care de-a lungul timpului, cu migală, răbdare şi eforturi financiare
semnificative, a reuşit să adune din (prea) puţinele imagini cu Bacăul de
altădată, publicate în perioada modernă. Cele două DVD-uri inscripţionate şi
editate cu eforturi proprii (cum altfel, în România noastră…) aduc în faţa
băcăuanilor într-o manieră profesionistă de organizare şi codificare secvenţe
memorabile din perioada 1899-1939, care se transformă într-o adevărată pagină
de istorie şi urbanism. Desigur, o parte dintre aceste imagini circulă de
câţiva ani pe internet, strângând de fiecare dată mii de aprecieri pe reţelele
de socializare. De data aceasta vorbim însă de o adevărată resursă documentară
prin calitatea deosebită a scanărilor şi a rezoluţiei imaginilor, care permit
celor interesaţi posibilitatea unor adevărate studii şi analize imagistice. De
parcă nu ar fi fost suficient, colecţia a fost organizată şi sub forma a două
albume în format electronic, completate cu lista editorilor de cărţi poştate
ilustrate cu vederi din Bacău. Proiectul
„Bacău. Urbea cu parfum de epocă” reprezintă în acest fel un extraordinar gest
venit în sprijinul recuperării, valorizării şi promovării patrimoniului nostru
identitar, în faţa căruia nu putem decât să ne înclinăm.
Suna interesant! Aveti idee unde poate fi gasit albumul?
RăspundețiȘtergereToate imaginile sunt la dispoziţia celor interesaţi şi pot fi obţinute, fără nici un angajament, printr-o solicitare la e-mailul domnului Mihai Ceucă, mihaicuk@gmail.com.
RăspundețiȘtergere