Timp de peste 6 decenii de la un septembrie 1919, dincolo de Negel, într-o periferie rururbană cu
nume „sonor” (Câmpul Poştei), își făcea apariția și performa o primă şcoală. Lipsită de graţie
arhitecturală, unitatea de învăţământ va suferi în decursul timpului diverse
renovări, rezistând însă tăvălugului sistematizării comuniste care va scoate
treptat la lumină un întreg cartier muncitoresc în nordul oraşului. Abia la
începutul deceniului 8, sub presiunea hipertrofiei demografice cu parfum de
exod rural, o nouă unitate de învăţământ
(actuala Şcoală Gimnazială „Mihai Drăgan”) va prelua o parte a copiilor
din robusta clădire, devenită acum neîncăpătoare pentru un cartier în plină
dezvoltare spre cele mai înalte culmi ale socialismului.
Anii `90. Regula unor vizite de
sărbători îmi purta paşii prin apropierea şcolii pe care o vedeam în permanenţă
mereu gălăgioasă, un furnicar atipic, cu o formă bizară pentru un adolescent format la tradiţională arhitectură comunistă
de şcoală - vagon, clasic P+2 cu holuri întunecoase. Mult mai târziu aveam să citesc într-o pagină
monografică că acea Şcoală Generală nr. 4 (căci despre ea este vorba), funcţiona pe atunci într-un neverosimil program
de patru schimburi, situaţie se pare unică la nivel de reşedinţă de judeţ. Un total de 2968 de elevi, cifră care astăzi pare
de domeniul fantasticului. Era momentul în care, ce-i drept, Bacăul atingea
apogeul său demografic, depăşind pragul de două sute de mii de locuitori.
Tot anii `90. Nordul oraşului îşi
completează zestrea educaţională cu alte două şcoli: actualele „Ion Creangă”
(din anul şcolar 1993/1994) şi „Mihail Sadoveanu”, la un an şcolar diferenţă.
La mijlocul deceniului, în cele 4 şcoli învăţau peste 7600 de elevi ai „Nordului”.
Secolul al XXI-lea. Aceeaşi simplă
operaţie aritmetică elementară ne oferă imaginea sugestivă a declinului
demografic: mai puţin de 2300 de
elevi în toate aceste şcoli. Adică mai puţin decât avea Şcoala nr. 4 (devenită
între timp „Georgeta Mircea Cancicov”) în vremea sa de glorie. În septembrie
2012, doar 204 elevi răspundeau
prezent la primul sunet al clopoţelului….
2014. Reorganizarea reţelei şcolare, ca
efect al nerealizării planul de şcolarizare va aduce din anul şcolar 2014-2015
pierderea statului de personalitate juridică şi trecerea unităţii în structura
Şcolii Gimnaziale „Mihai Drăgan”.
O
simplă exemplificare a unei situaţii care se multiplică cu siguranţă de n ori la
nivel naţional. O realitate cu multiple cauze şi cu mult mai numeroase efecte de
natură educaţională, socială, economică, edilitar-urbanistică. Totul într-un
melanj ambiguu, tipic pentru societatea românească actuală, pe care o luăm de cele mai ori ca atare, ridicând contemplativ,
neputincios, superficial, credul, profesionist, şmechereşte sau indiferent din
umeri ori din sprânceană. Românul gândeşte mioritic sau „pragmatic”, întocmind
în cel de-al doilea caz o strategie pe care nu o va mai crede decât cel mult
ultima văduvă rămasă să închidă lumina şi lacătul unei ţări care nu-şi mai
găseşte vitalitatea demografică. Sau poate că nu-i aşa, dacă ar fi să cred că
şi oamenii, şi şcolile, şi oraşele, şi ţările lor poartă stigmatul trecerii
timpului şi, ocazional, promisiunile unor epoci viitoare în care putem spera la
ceva mai bun. Aşa o fi, Românie?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu