Întâmplător am dat de o imagine a oraşului de
altădată (foto), care avea ca explicaţie un lacunar „Bacău, Hotel Traian”. Să fi avut Bacăul o unitate de cazare cu
această denumire sonoră, poate chiar un „Grand Hotel Traian” la o scară mai
mică decât omonimul său ieşean? Sau este vorba de o simplă eroare de localizare?
La o primă căutare prin cronicarii începutului de
secol XX nu am găsit nicio referire. Ajutorul a venit din partea domnului Mihai Ceucă: în Buletinul Oficial al Camerei
de Comerţ şi Industrie pe anul 1931,
figurează într-adevăr acest hotel (cu adresa pe str. Mihai Viteazu nr. 30),
avându-l ca proprietar pe comerciantul român Ioan Theodoru, născut pe 21 mai 1888. Buletinul aminteşte că este vorba chiar de un
hotel de categoria I, cu cafenea, care funcţiona încă din 1927 cu acest domeniu
de activitate. Înclin să cred că hotelul
era chiar mai vechi, din moment ce căutările mele l-au identificat în Anuarul
SOCEC, volumul II, din anul 1925,
sub administrarea lui V. Theodor. Ce s-a întâmplat cu însă cu vestitul hotel?
Tot pasionatul Mihai Ceucă ne oferă răspunsul, oferind în exclusivitate cititorilor
noştri o inedită şi savuroasă rememorare:
„După naţionalizare a fost transformat în bloc de locuinţe. Ca fapt divers, îmi
amintesc că în primii mei ani de inginerie am făcut o „vizită socială” la un
muncitor care locuia acolo şi am fost copleşit de faptul că era un balcon lung
de pe care se intra în fiecare cameră în care locuia câte o familie... Am
imaginea lămpilor de gătit cu petrol aşezate pe balcon în faţa fiecărei uşi de
cameră şi-mi amintesc că scările şi balconul scârţâiau la fiecare pas, încât
nu-mi imaginam cum puteau dormi oamenii acolo (fie hotel fie bloc).”
Pe planul cadastral de mai sus este evidenţiat amplasamentul Hotelului Traian. Întreaga zonă din spatele teatrului va fi demolată în momentul începerii sistematizării comuniste a străzii Mihai Viteazu. Din trecutele istorii nu au mai rămas decât firele de iarbă ale micului scuar verde de pe strada Iernii...
Fotografia este din arhiva foto ”Octavian Voicu”:
RăspundețiȘtergerehttps://publikartis.wordpress.com/bacaul-orasul-vechi/