Despre şi pentru Bacău: ştiri, geoinformaţii, fotografii, analize și comentarii. Totul la obiect.

luni, decembrie 30, 2013

Bacăul, în top 50 al celor mai fotografiate locuri din România. Vezi cum se situează localitatea ta pe Google "heatmap"

     Acum câteva zile, navigând în Panoramio, mă întrebam dacă cei de la Google nu oferă o situaţie a numărului de fotografii încărcate în funcţie de zona geografică. Nu mică mi-a fost mirarea să descopăr prin intermediul celor de la dailymail.co.uk  că există o aplicaţie recentă care face acest lucru, şi o face la un mod cât se poate de inedit şi de atractiv. Site-ul sightsmap.com ne oferă un top al celor mai fotografiate locuri şi o "cartografiere" a acestora, indiferent de scara de referinţă: mondială, continentală (fig.1), naţională, regională sau locală. 
    Am aflat astfel că Bacăul nostru s-ar situa într-un top 50 al celor mai fotografiate locuri din România (fig. 2), iar punctele cele mai „fierbinţi” spre care se îndreaptă atenţia fotografilor sunt, în ordine, Parcul Trandafirilor, centrul (str. Nicolae Bălcescu), Lacul Bacău II, Parcul Cancicov şi Piaţa Tricolorului (fig. 3). 
   Dincolo de spectaculozitatea acestor hărţi interactive (Google heatmap!), putem lua în considerare utilitatea lor evidentă pentru o serie întreagă de actori urbani, plecând de la administraţia publică locală şi terminând cu domenii precum turismul, siguranţa publică sau advertising-ul.
Sursa foto: sightsmap.com

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu