Participă!

vineri, noiembrie 01, 2013

Trecător prin judeţ (18): Răchitoasa

      Comună situată în Colinele Tutovei, pe cursul râului Zeletin, la 63 km de municipiul Bacău, pe DJ 241. 15 sate componente: Răchitoasa (menţionat documentar în 1452), Barcana, Bucşa, Buda, Burdusaci, Dănăila, Dumbrava, Farcaşa, Fundătura Răchitoasa, Hăghiac, Magazia, Moviliţa, Oprişeşti, Putini, Tochilea. Populaţia: 6902 loc. (1956), 6791 loc. (1966), 5686 loc. (1977), 5088 loc. (1992), 5035 loc. (2002), 5080 loc. (2011).  Obiective:
    Mănăstirea Răchitoasa (în partea de vest a satului, pe terasa pârâului Fundătura Răchitoasa), construită la 1698 de Ilie Vel Stolnicul şi jupâneasa Teofana. Este înconjurată de un zid de piatră înalt de 6 m, cu turnuri de apărare şi creneluri, construit în 1704. Se păstrează forma originală, completată de clopotniţă şi clădirile adăugate după cutremurul din 31 mai 1739. Reparaţii la 1836. Biserica mănăstirii are hramul “Adormirea Maicii Domnului”. Transformat în azil, lăcaşul de cult a fost redeschis în anul 1993.
    Biserica de lemn “Cuvioasa Paraschiva”, ctitorită de clucerul Enache în anul 1677, monument istoric. Temelia este din piatră de râu, plan dreptunghiular, pereţi din bârne de stejar, acoperiş în patru ape, făcut în anul 1969 din şindrilă în tehnica “solz de peşte” de către căşinenii aduşi de la Mănăstirea Caşin. Uşile împarăteşti reprezintă o ingenioasă operă de artă prin rafinamentul execuţiei şi bogăţia decorului (motivul fitomorf al viţei de vie cu frunze, cârcei şi ciorchini, realizat într-o simetrie perfectă).
     În satul Oprişeşti se găseşte Biserica de lemn „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril”, construită în perioada 1634-1653, considerată cel mai vechi monument de arhitectură medievală din lemn care s-a păstrat până astăzi în judeţul Bacău, situat în cimitirul satului. Plan în formă de navă dreptunghiulară. Nu se mai păstrează înfăţişarea exterioară originală, fiind tencuită şi zugrăvită, lemnul fiind acoperit în totalitate.
     Biserica de zid „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel”, construită în anul 1759 de Ioanichie, episcopul Romanului. Avariată în 1940, a fost restaurată în anul 1987. Se păstrează pictura originală. Catapeteasmă de o valoare artistică deosebită.
      Conacul Mironescu (începutul secolului XX). Biserică de lemn şi vălătuci (c. 1842, reparaţii în anii 1910 şi 1932) în satul Moviliţa. Biserica “Sfinţii Voievozi” (c. ante 1809) în satul Burdusaci. Conacul Mironescu (sat Oprişeşti).
        Monumente ale eroilor în satele Răchitoasa (c. 1934, sculptor C. Mihăilescu) şi Burdusaci (c. 1938).
        Tradiţii populare specifice: "capra în picioare" (Răchitoasa), "calul" (Barcana). Prelucrare artistică a lemnului (Farcaşa). Centru de olărit (Răchitoasa). Serbare anuală la 15 august (Sfânta Maria Mare) în satul Putini. Târg în fiecare zi de vineri şi bâlci pe 14 octombrie.
    Personalităţi: Ştefan Zeletin (n. 1882, Burdusaci -1934), filosof, sociolog, economist, profesor universitar; Miltiade Filipescu (n. 1901, Burdusaci - 1993), geolog, paleontolog, membru al Academiei Române; Constantin Zeletin (n. 1935, Burdusaci), medic, poet, eseist, membru al Academiei de Ştiinţe Medicale.
Foto (de la stânga la dreapta): 1,2 - centrul satului Răchitoasa; 3 - Liceul Tehnologic Răchitoasa; 4 - bustul lui Constantin Zeletin (sat Burdusaci); 5,6 - arhitecturi vernaculare (sat Răchitoasa) 7- 12: Mănăstirea Răchitoasa.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu