Ediţia on-line a
cotidianului Deşteptarea ne oferă o imagine document, realizată de fotograful
german de origine română Willy Pragher
în anul 1971, cu puţin timp înaintea dezvelirii statuii lui George Bacovia,
operă a sculptorului Constantin Popovici. Anul respectiv poate fi considerat apogeul
recunoaşterii naţionale a poeziei bacoviene, când întregul oraş a vibrat la
prima ediţie a festivalului George Bacovia şi la inaugurarea casei memoriale,
cu ocazia împlinirii a 90 de ani de la naşterea marelui simbolist. Câteva cunoştinţe care au participat la aceste evenimente majore din viaţa culturală a Bacăului
mi-au povestit de extraordinara emulaţie care cuprinsese oraşul timp de câteva săptămâni
bune. Am văzut pe undeva publicată o fotografie cu centrul oraşului în momentul
dezvelirii statuii: o adevărată mare de oameni, care nu va fi egalată
numeric decât la defilările impuse de Ceauşescu în anii `80. Din păcate, fotografia
cu pricina parcă a intrat în pământ…
Mai multe detalii despre fotograful Willy Pragher se găsesc aici.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu