Ca în fiecare an, la
începutul ultimei decade a lunii septembrie atenția ne este îndreptată spre
momentul în care pășim în toamna astronomică. Acesta este momentul echinocțiului
de toamnă, când longitudinea astronomică a Soarelui atinge valoarea de 180°.
Punctul echinocțiului de toamnă, numit și „punct autumnal”
, se află pe sfera cerească la intersecția eclipticii (ce reprezintă proiecția
pe sfera cerească a planului orbitei Pământului) cu ecuatorul ceresc, pe care
Soarele îl traversează la aceasta dată, trecând din emisfera nordică a sferei
cerești în cea sudică. Aflându-se deci la această data în dreptul ecuatorului
ceresc, Soarele va răsări și va apune chiar în punctele cardinale est și vest,
durata zilelor fiind astfel egală, indiferent de latitudine, cu cea a nopților.
Singurele excepții le întâlnim în regiunile polare, în zona polului nord începând lunga noapte polară, iar în cea a polului sud Soarele ivindu-se
deasupra orizontului, timp de 6 luni, până la momentul echinocțiului de
primavară. În emisfera sudică a Pământului, data de 22 septembrie
marchează începutul primaverii.
În acest an, toamna astronomică soseşte la noi în
toiul nopţii, la ora 23,44.
Sursa: Observatorul Astronomic Amiral Vasile Urseanu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu