Participă!

sâmbătă, aprilie 13, 2013

Cum stă Bacăul cu legăturile sufleteşti?

    Câteva concluzii pe marginea raportului de cercetare Regionalizarea. Identităţi şi risc identitar”, elaborat de prof. univ. dr. Vasile Dâncu (Institutul Roman pentru Evaluare si Strategie - IRES), document făcut public cu ocazia primei runde de dezbateri academice cu privire la noua împărţire administrativ – teritorială a Romăniei. Care este ataşamentul băcăuanilor faţă de diferitele locuri, la decupaje teritoriale diferite (comunitate, altă ţară, U.E.)? Răspunsul îl găsim în cartogramele de mai jos.
 -legătura sufletească faţă de comunitate este importantă pentru 80-83% din respondenţi, mai mult ca Botoşaniul, pe acelaşi palier cu Neamţul dar mai puţin ca Iaşul, Suceava, Vrancea, Galaţiul şi Vasluiul, ultimul judeţ având locuitorii cu cel mai mare ataşament faţă de locurile natale.
- ataşamentul pentru altă ţară este vizibil în cazul a 20-22% dintre participanţii la sondaj. Suntem mai legaţi de zări străine comparativ cu Neamţul, Vrancea şi Vasluiul, dar într-o pondere mai mică ca ieşenii şi gălăţenii.
- la capitolul ataşament faţă de U.E. stăm cel mai bine, aproape o treime dintre băcăuani având legături sufleteşti puternice cu ţările comunitate, peste procentele identificate pentru Neamţ, Iaşi, Vrancea şi Galaţi, dar mai puţin ca Suceava şi Botoşaniul.
  O posibilă concluzia generală: băcăuanii, în virtutea cauzelor de natură economică, au mobilitatea în sânge, lucru certificat de altfel şi de ultimele recensăminte…
   Interesantă este şi analiza mobilităţii la nivel regional, unde Bacăul se află abia pe locul III, după Iaşi şi Suceava (!), pe acelaşi palier cu Neamţul. Ciudat, dacă ne gândim la accesibilitatea sporită pe care o are judeţul, aici, în centrul Moldovei….


Clic pe hărţi pentru mărire.
Sursa cartogramelor: IRES Pentru a vizualiza întreg documentul clic aici. 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu