Pasajul Letea din municipiul Bacău intră în
reabilitare şi modernizare. Lucrările demarează vineri, 22 martie 2013, când
circulaţia pe pasaj va fi restricţionată de la patru la două benzi. Primele
benzi închise vor fi cele pe sensul de circulaţie dinspre Bacău spre Adjud. Pe
cele două benzi rămase se va circula în ambele sensuri, câte un fir pe fiecare
sens. În zona pasajului, viteza de rulare a autovehiculelor va fi restricţionată
la 30 de kilometri la oră. De asemenea, pentru că se lucrează sub trafic, se va
impune şi limita de tonaj de 7 tone.
"Această lucrare era absolut necesară, datorită
gradului ridicat de uzură al pasajulu şi a pericolelor ce ar fi putut să apară.
Dacă nu reconstruim acest pasaj, riscăm ca în câtiva ani să devină inutilizabil.
Conducătorii auto trebuie să înţeleagă că am ales soluţia închiderii doar a
două benzi şi nu închiderea în totalitate a pasajului, tocmai pentru ca
disconfotul să fie minim. Important este că pe acesat pasaj se va putea circula
în condiţii de confort şi siguranţă maxime, după finalizarea lucrărilor",
a declarat Romeo Stavarache, primarul municipiului Bacău.
Reabilitarea Pasajului Letea implică reparaţii la
nivelul căii de rulare, refacerea rampelor de acces şi a instalaţiei de
iluminat public. Actualul strat de asfalt va fi decopertat, se vor repara şi
înlocui rosturile de dilataţie, se vor monta parapeţi de protecţie şi stâlpi
noi. La final, partea carosabilă va fi acoperită cu beton asfaltic şi, pe toată
lăţimea pasajului, se va monta un sistem modern de hidroizolaţie. La nivelul
elementelor de rezistenţă ale suprastructurii şi infrastructurii pasajului şi a
zidurilor de sprijin ale rampelor de acces se vor executa lucrări de reparaţii
a suprafeţelor de beton afectate de infiltraţiile de apă şi se vor amplasa
instalaţii antiseismice.
Urmare
a acestor investiţii, confortul în trafic va creşte, iar elementele de rezistenţă
ale pasajului vor fi protejate împotriva infiltraţiilor de apă. Se estimează că
viteza medie de circulaţie şi fluenţa traficului vor creşte cu 17,5%, ceea ce
va duce la reducerea timpului de circulaţie pe pasajul Letea cu o medie de 15%,
dar şi la o diminuare a poluării cu 13 – 16%, prin scăderea consumului de
carburant pentru transportul în comun. Lucrările sunt executate de o asociere
de firme formată din SC Instal Design Bacău, SC Marste Bacău şi Societatea de
Construcţii în Transporturi Bucureşti SA şi vor dura zece luni.
Proiectul
urmăreşte fluidizarea traficului urban şi de tranzit în municipiul Bacău şi
face parte din Planul Integrat de Dezvoltare Urbană „Dezvoltarea şi
consolidarea Bacăului ca nod logistic internodal de importanţă regională şi naţională.
Investiţia este finanţată prin Programul Operaţional Regional 2007- 2013, Axa
prioritară 1 - „Sprijinirea dezvoltării durabile a oraşelor – poli urbani de
creştere şi are o valoare totală de 7.248.240,02 lei, cu TVA, din care asistenţa
financiară nerambursabilă reprezintă 5.725.585,32 lei.
Sursa: comunicat de presă Primăria Bacău. Foto: Rautsul
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu