Cele dintâi lămpi cu gaz au fost
aşezate pe străzi la 1867. În mijlocul oraşului s-au pus vreo 100 de lămpi, iar
celelalte străzi şi mahalale au rămas tot cu lumânări de seu. Şi aceste 100 de
lămpi erau aşa departe una de alta, că puteai să tragi cu puşca de la o lampă
la alta.
Iluminatul oraşului se făcea astfel:
la 100 de stânjeni, iar prin mahalale la o depărtare şi mai mare, câte un par
înfipt în pământ avea în vârf un fânar [felinar] mic şi în fânar o lumânărică
de seu. Şi aceste fânare se aprindeau de nişte oameni care se numeau
“fanaragii” care făceau apoi şi paza de noapte, strigând din când în când cât
îi ţineau gura: ”Te văd !...te văd!...”. Iată siguranţa şi îndemânarea
orăşenilor ce aveau nevoie să umble şi noaptea.
Cu toate acestea circulaţia nu
înceta până după miezul nopţii. Boierii care se adunau la sindrofii pentru a
juca ”şfichiu” şi “stos”, iar cucoanele “gajuri”; teapa
negustorilor care se adunau să joace “calul alb” şi “de-a împăratul”,
mahalagii care se adunau la cislă şi clăci; toţi umblau cu felinare mici
aprinse, în mâini. Boierii care aveau trăsuri, cu trăsuri, iar ceilalţi pe jos
având câte o slugă înainte cu felinarul aprins ca să le arate drumul şi să se
ferească de băltoace. (Extrase din Costache Radu, Bacăul de la 1850-1900, Bacău, 1906)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu