Se pare că data de 6 octombrie 1408 nu mai
reprezintă data primei atestări documentare interne a Bacăului. Conform unor
cercetări istorice relativ recente, prima menţiune documentară ar fi legată nu
de Alexandru cel Bun (1400 – 1432), ci de fratele său vitreg, Iuga Vodă (Iuda
Ologul), care a domnit peste Ţara Moldovei
timp de şapte luni, în intervalul 28 noiembrie 1399 – 29 iunie 1400.
Potrivit unui cititor al deferlărilor,
mărturia ar fi dată de hrisovul emis de cancelaria lui Iuga Vodă la data de 28
noiembrie 1399, prin care se rezolva o dispută juridică cu răzeşii din Ţinutul
Bacăului. Actul se găseşte reprodus (potrivit aceluiaşi cititor) în lucrarea Documenta Romaniae Historica A. Moldova,
vol. I (1384-1475), Bucureşti, 1975. Nu
ne rămâne decât să aşteptăm confirmarea istoricilor băcăuani…
Mai multe detalii despre Iuga Vodă se pot găsi aici.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu