Despre şi pentru Bacău: ştiri, geoinformaţii, fotografii, analize și comentarii. Totul la obiect.

marți, noiembrie 13, 2012

Bacăul, un județ de asistați social?


   Numărul familiilor care au beneficiat de ajutoare sociale în perioada 1 ianuarie – 30 septembrie 2012 a fost cu 2,1% mai mare comparativ cu perioada similară a anului trecut, suma plătită fiind cu 5,3 la sută mai mare, se arată într-o analiză realizată de Ministerul Muncii.
   Potrivit analizei realizate de Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale (MMFPS), în perioada 1 ianuarie – 30 septembrie, 192.135 de familii au beneficiat de ajutoare sociale, cu 3.976 (adică 2,1 la sută) mai multe decât în aceeaşi perioadă a anului trecut.
   “În luna septembrie 2012, suma plătită pentru ajutoarele sociale a fost de 33.753.830 lei, fiind mai mică cu 180.234 lei (0,5 la sută) decât suma plătită în luna anterioară. Suma plătită în perioada 1 ianuarie – 30 septembrie 2012, de 309.952.741 lei, a fost mai mare cu 15.656.417 lei (5,3 la sută) decât cea din perioada 1 ianuarie – 30 septembrie 2011″, se arată în documentul elaborat de MMFPS.
   Din datele centralizate de MMFPS mai rezultă că la sfârşitul lunii septembrie 2012 erau în plată 188.489 cereri de acordare a ajutorului social, mai mult cu 2.113 decât la sfârşitul lunii august şi cu 11.769 în plus (adică 6,7 la sută) decât cele înregistrate la sfârşitul lunii septembrie 2011.
   Cea mai mare parte din persoanele beneficiare se aflau în familii formate din patru persoane (22,5 la sută).
    Judeţele cu cele mai multe familii beneficiare de ajutoare sociale în perioada 1 ianuarie – 30 septembrie 2012 au fost: Dolj (12667), Buzău (8655), Vaslui (8305), Galaţi (7752), Teleorman (7524) şi Bacău (7841).
    Cei mai puţini beneficiari au fost înregistraţi în Bucureşti (394) şi în judeţele Ilfov (1.530), Timiş (1.615) şi Tulcea (1.769).
   Ponderile cele mai mari au fost înregistrate în Vaslui (6,1 la sută), Dolj (5,3 la sută), Teleorman şi Mehedinţi (5,2 la sută), Covasna (4,7 la sută) şi Buzău (4,6 la sută).
Sursa: Mediafax

Un comentariu:

  1. Putori care respiră aerul degeaba, ne râd în nas nouă, proștilor care muncim, și îi ținem în spinare! Eu sunt în total dezacord cu așa ceva! Eu cred că în lege stipulează ca putoarea ajutată social să lucreze în folosul comunității câteva ore!! Cine naiba să respecte legea în țara asta, atâta timp cât aceste ajutoare sociale sunt date pe criterii dictate de politicieni care să atragă votul! Vrei ajutor social, votează-mă ! altfel nu mai pupi nimic! Asta e!! Noi proștii care muncim, plătim impozite, ne sunt tăiate salariile, înghițim gălușca , și trebuie să-i suportăm pe nemernicii ăștia care nu muncesc , și umplu cârciumile de dimineață până seara!!! Ia să fii fost Ceaușescu ! Mai pupau pe dracu ajutor social! LA MUNCĂ TATAIE!!! DE NU PUȘCĂRIA O ÎNFUNDAI!

    RăspundețiȘtergere