Mâine, 28 noiembrie, vom putea vedea o
eclipsă partială de Lună prin penumbră, în același timp cu Luna Plină, potrivit
Observatorului Astronomic Amiral Vasile Urseanu. Din România, va putea fi
vazută a doua jumătate a eclipsei, Luna răsărind când se află în penumbra
Pamântului.
Astronomii spun ca această eclipsă va
fi extrem de greu de văzut, încât Luna nu va intra în umbra Pamântului, ci
numai în penumbra sa: “Cum penumbra este foarte transparentă, discul selenar nu
se va înrosi, îngălbeni ci va scădea foarte putin în luminozitate. Chiar dacă
va scădea în luminozitate, pentru ca va fi foarte aproape de orizont, va fi
oricum mai slaba ca strălucire (asa cum este mereu când se afla la rasarit sau
apus)”, precizează Observatorul Astronomic.
Fenomenul
nu va putea fi observat în întregime din tara noastră pentru ca Luna răsare în
momentul maximului eclipsei. Cel putin 30 de minute va fi foarte aproape de
orizont si nu va putea fi vazuta din locurile fara un orizont estic liber,
adica din orasele mari.
În
schimb, Luna rasare mai devreme în estul tarii, de unde se va putea vedea
maximul, când stralucirea Lunii Pline ar trebui sa fie mai mica decât în mod
normal sau dupa eclipsa, mai spun astronomii. Următoarea eclipsă de Lună se va
produce pe 25 aprilie 2013 si va fi partială.
Pentru coordonatele geografice ale
Bacăului, fazele eclipsei vor fi următoarele:
-intrarea
Lunii în penumbră: 14:14 (În Bacău faza nu este vizibilă, Luna fiind încă sub
orizont)
-răsăritul
Lunii (Bacău): 16:28
-faza
maximă: 16:34
-ieşirea
Lunii din penumbră: 18:51
Cu
un pic de noroc, oferit de un cer cu nebulozitate redusă, eclipsa poate fi mai
bine observată la Observatorul Astronomic “Victor Anestin” (str. Trotuș nr.
8-10, telefon: 0234.513724)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu