BACĂU GUERRILLA GARDENING

Pentru că mâine este Ziua Internaţională a Zonelor Urbane.

Pentru că raportul dintre spaţiile construite şi spaţiul natural devine tot mai fragil.

Pentru că Bacăul de astăzi moşteneşte un mare deficit de spaţii verzi.

Pentru că şi o simplă floare "plantată subversiv" în caldarâm poate prinde rădăcini.
Pentru că schimbările cu adevărat durabile se fac îngropând indiferenţa.

Depinde de fiecare dintre noi.

    P.S: pentru cei mai puţini familiarizaţi cu conceptul, facem trimiteri la câteva surse disponibile aici, aici, aici, sau aici şi cităm dintr-un excelent studiu publicat în revista „Calitatea vieţii”:

            „Restrângerea spaţiilor verzi accentuează masiv riscurile ecologice urbane, având un impact negativ imediat asupra viabilităţii şi sustenabilităţii acestora,  asupra calităţii vieţii şi stării de sănătate a populaţiei. Deja, de mai multe decenii, creşterea densităţii locuitorilor din zonele urbane produce o „foame” crescândă de spaţiu. În paralel cu evoluţia teritorială tentaculară a marilor oraşe, s-au modificat structura, arhitectura şi design-ul urbanistic, de cele mai multe ori, în detrimentul spaţiilor verzi.

            De aceea, în ultima vreme, numeroşi agenţi sociali se implică în ofensiva creşterii, prin diverse mijloace, a suprafeţelor verzi urbane,  în foarte multe ţări ale lumii. Este vorba despre aşa-numita gherilă verde, ce constă în crearea de spaţii verzi cât mai largi şi cât mai numeroase, în special în zonele urbane cele mai aglomerate, din Japonia, Statele Unite, Marea Britanie, Germania, Canada, Australia, Libia ş.a. Conceptul de gherilă verde  (guerrilla gardening)  a  fost  lansat  de  Liz  Christy împreună cu grupul său  Green Guerrilla, în anul 1973, prin iniţiativa de a transforma, într-o adevărată grădină, o zonă întinsă din Bowery Houston – New York. Grupul respectiv a reuşit să facă de nerecunoscut un uriaş teren viran din oraş, transformându-l într-o splendidă grădină, pe bază de voluntariat.

            Conceptul de guerilă verde mai are şi semnificaţia transformării unor spaţii abandonate, aflate în proprietate incertă ori aflate în litigiu, în spaţii verzi, adesea chiar fără permisiunea eventualilor proprietari. O asemenea practică este mult mai larg răspândită şi mult mai veche decât s-ar putea crede, nu numai în New York (Gerrard Winstanley,  The Diggers, în Surrey), dar şi în Ohio (John „Appleseed” Chapman, în anul 1801), sau în Marea Britanie (încă din anul 1649), sau în Honduras (plantaţia Tacamiche, 1995) ş.a. (Kendall J., Crompton T., 2008). Richard Reynolds a înfiinţat, în octombrie 2004, un site, GuerrillaGardening.org, unde un număr de 30 de ţări dezbat şi fac schimburi de experienţă pe această temă (publicate în sinteză în Bloomsbury Publishing, în Marea Britanie şi SUA, în luna mai 2008).

            Subiectul acesta nu este lipsit de relevanţă nici în cazul României. Dar a pune problemele în termeni similari pentru o ţară ca România poate părea şocant, cel puţin la prima vedere. Totuşi, nici măcar românii (larg recunoscuţi pentru toleranţa lor proverbială) nu pot ignora la nesfârşit faptul că, în oraşele lor, pot fi întâlnite numeroase spaţii intravilane, de diverse mărimi, abandonate (aflate în litigiu sau în proprietatea nu se ştie cui), nu rareori având rolul de depozit pentru gunoaie. Asta fără a mai aminti fenomenele clasice pentru agricultura românească de după anul 1989, când întinse suprafeţe agricole sau despădurite, au rămas neutilizate şi necultivate ani la rând.”  (Chiriac D., Humă C., Stanciu M.,  Spaţiile verzi – o problemă a urbanizării actuale, CaIitatea vieţii, XX, nr. 3–4, 2009, p. 250-251)