Despre şi pentru Bacău: ştiri, geoinformaţii, fotografii, analize și comentarii. Totul la obiect.

marți, iulie 31, 2012

Specificul unei veri ieşite din comun

   Cu adevărat o vară ieşită din comun (şi) pentru Bacău, având în vedere caracteristicile termice şi pluviometrice din primele două luni ale acestui anotimp. Nu sunt un fan înfocat al climatologiei, însă evoluţia temperaturilor şi precipitaţiilor m-au determinat să îmi astâmpăr curiozitatea prin câteva mici consideraţii:
- din punct de vedere termic, cele două luni s-au caracterizat prin valuri de căldură de o continuitate aproape perfectă. Numărul zilelor tropicale (în care temperatura maximă este egală sau mai mare de 30 grade C)  s-a ridicat la 42 (17 zile în iunie şi nu mai puţin de 25 de zile în iulie! - fig 1 şi 2). Cunoscând faptul că în România „cel mai mare număr de zile tropicale se înregistrează în Câmpia Română, 35-40 zile pe an” (Geografia României, vol. I, Editura Academiei, Bucureşti, 1983, p. 216), este clar că după ce vom trece şi de lunile august şi septembrie, Bacăul va aduna mai multe zile tropicale decât Alexandria (judeţul Teleorman), oraş pe care literatura de specialitate îl creditează pentru primul loc în ţară după acest indicator (în medie 56 zile tropicale pe an). În plus, duminică, 29 iulie, s-a înregistrat un record termic (38,8 grade), al treilea din istoria staţiei meteo Bacău (primele fiind 40,3 grade pe 24 iulie 2007 şi respectiv 39,6 grade pe 6 iulie 1988) - fig. 3. Pentru luna iulie, media temperaturilor maxime am calculat-o la 34,3 grade, valoare de referinţă pentru alte latitudini.

Fig. 1. Temperaturile maxime zilnice înregistrate în lunile iunie şi iulie în Bacău
Fig. 2. Temperaturile minime, medii şi maxime zilnice în luna iulie la Bacău (sursa: ANM)
Fig. 3. Temperaturile maxime absolute înregistrate în Bacău (1901 - 2012)

 - din punct de vedere pluviometric, Bacăul nu face notă discordantă cu o Moldovă răvăşită de seceta profundă. Faţă de media multianuală a precipitaţiilor din cele două luni analizate (care însumate reprezintă 155 litri/mp), anul acesta cantitatea de precipitaţii s-a redus aproape la jumătate (89 l/mp). Eliminând micile rafale care nu au făcut altceva decât să umezească praful de pe trotuare, a plouat semnificativ (peste 10 l/mp) doar în 5 zile (două zile în iunie, 3 zile în iulie - fig 4). Să nu uităm de vijelia din 15 iulie 2012 care a făcut prăpăd în oraş, scoţând arbori din rădăcină.
Fig. 4. Precipitaţiile pe 24 de ore în luna iulie (sursa: ANM)

 Vara 2012 continuă de mâine cu luna august. Să vedem ce surprize ne mai rezervă…

Un comentariu:

  1. http://www.rtv.net/luna-iulie-cea-mai-calduroasa-din-romania-din-1961-incoace-verile-caniculare-vor-deveni-normale_39248.html

    RăspundețiȘtergere