Profesorii de altădată

    Iată cum ne prezintă prof. Alin Popa situaţia profesorilor la începutul secolului XX, în lucrarea Fizionomii urbane şi structuri etno-sociale din Moldova. Bacăul în tranziţia de la târg la oraş (1864-1938) [Editura Pim, Iaşi, 2010, p. 293]:

 “La începutul perioadei interbelice, nemulţumirile legate de nivelul scăzut al salarizării au fost clar exprimate în cadrul unui Congres Naţional al Asociaţiilor judeţene ale Corpului Didactic, ce a avut loc pe data de  24 mai 1924 în Bucureşti. Pledând pentru grabnica mărire a salariilor şi sporurilor, un tânăr învăţător din judeţul Bacău a folosit următoarea argumentaţie „contabilicească”: „din septembrie 1923, când am fost numit, şi până azi am cheltuit salariul pe doi ani pentru un palton (3.000 lei), un costum de haine de iarnă şi unul de vară (fiecare 2.500 lei), două perechi de ghete (1.200 lei), zece perechi de ciorapi (500 lei), o căciulă (500 lei), o pălărie (600 lei), rufărie (2.000 lei), gazda pe un an (12.000 lei), tutun şi diverse reparaţii (2.500 lei) şi patru curse la Bacău (1.200 lei) – în total 28.500 lei. Acestea fiind sumele necesare pentru a putea trăi modest, mă întreb de unde să le procur, când eu sunt plătit cu 1.150 lei pe lună, adică 13.800 lei pe an” (ziarul „Bacăul”, An I, Nr. 10 din 1 iulie 1924, p.2)

Pentru o notă optimistă, una din cugetările celebre ale lui Petre Ţuţea: