Interviul lunii. Cercetătorul Alexandru Bănică: „Nu pot iubi Bacăul decât simţind o perpetuă nemulţumire, aproape de adversitate, faţă de fizionomia sa prezentă”

      Pe cercetătorul Alexandru Bănică am avut bucuria să-l cunosc personal în luna decembrie, la  o cafea matinală, din dorinţa comună de a depăşi limitele convenţionale ale unor simple repere bibliografice cunoscute. Domeniul apropiat  al sferelor de interes profesional, proiectele de viitor legate de Bacău (în câteva minute mai numeroase şi mai argumentate ştiinţific decât în sute de pagini de strategii teritoriale ale unor instituţii publice…), optimismul şi jovialitatea m-au cucerit din primele minute, fapt pentru care am lăsat deoparte formalismele şi mi-au conturat ideea acestui mic interviu, al doilea din categoria „interviul lunii”. Un interviu pe care l-am considerat necesar şi oportun din cel puţin trei motive: parcursul profesional, afecţiunea pentru locul natal (oraşul Bacău) şi faptul că numele Alexandru Bănică este (încă) mai cunoscut la Iaşi sau Bucureşti decât pe meleagurile noastre.

Reporter: Domnule Alexandru Bănică, pentru început, ne-aţi putea face o succintă trecere în revistă a parcursului dumneavoastră profesional?

Alexandru Bănică: Am absolvit în anul 2003 Facultatea de Geografie şi Geologie din cadrul Universităţii „Al. I. Cuza” din Iaşi cu o specializare în Geografia umană. Având şansa, pe parcursul ultimului an de facultate, a unui stagiu la Universitatea din Aarhus (Danemarca), unde am urmat un curs intensiv şi interdisciplinar de Ştiinţa mediului, mi-am orientat eforturile de înţelegere spre problematica extrem de stringentă a acestui domeniu şi am absolvit ulterior un master denumit „Mediul actual şi dezvoltarea durabilă”. Studiile doctorale pe care l-am urmat din 2007, tot la Iaşi, sub coordonarea şi cu sprijinul nepreţuit al d-nei prof. univ. em. dr. Irina Ungureanu, mi le-am orientat pe un teritoriu comun al geografiei urbane şi al geografiei mediului încercând să aprofundez, în studierea unei mici aşezări urbane din judeţul Bacău, problematica mediului urban şi a dezvoltării durabile. Ca absolvent de geografie m-am confruntat cu eterna problemă a inserţiei pe piaţa de muncă, astfel că am încercat, rând pe rând diferite variante fiind angajat fie în Iaşi, fie în Bacău în diferite domenii, trecând de la agent de turism la consilier de mediu la Combinatul de Îngrăşăminte Chimice, de la profesor în învăţămâtul preuniversitar la proiectant specializat pe probleme de mediu la o firmă de profil (în ultima dintre cele amintite fiind ocupat, cu normă parţială, şi în prezent). Din 2008 sunt cercetător la Academia Română – Filiala Iaşi şi, din 2010, cadru didactic asociat la Departamentul de Geografie din cadrul Facultăţii de Geografie şi Geologia a Universităţii „Al. I. Cuza” din Iaşi, unde încerc să aprofundez, alături de studenţii mei, dimensiunile gândirii sistemice din perspectivă spaţială.    

R.: O realizare cu adevărat notabilă, pe care o apreciez în mod deosebit este teza de doctorat intitulată „Târgu Ocna: mediul urban şi dezvoltarea durabilă”, teză care a fost recent publicată la Editura „Terra Nostra” din Iaşi (foto). Este practic lucrarea prin care indirect v-am cunoscut şi care a reprezentat, în opinia unor prestigioşi universitari, un adevărat opus în abordarea geosistemică de dată recentă a unei aşezări urbane. De ce aţi ales o temă cu un grad atât de ridicat de dificultate (specific cercetărilor integrate), de ce aţi ales oraşul Târgu Ocna?

A.B.: Este într-adevăr, cel puţin deocamdată, lucrarea mea definitorie, chiar în  condiţiile în care o teză de doctorat concepută şi construită pe parcursul a mai puţin de trei ani, nu mai poate fi, ca în trecut, o creaţie de maturitate ştiinţifică, ci doar una trasare a unor repere conceptuale şi a unor direcţii de cercetare pentru viitor. Tema generală a dezvoltării durabile mi s-a părut fascinată din două motive: îmi dădea posibilitatea unei reflecţii holistice asupra realităţii unei entităţi spaţiale văzută ca sistem de elemente interrelaţionate şi, în acelaşi timp, reprezenta o provocare de a scoate acest concept din mlaştina artificializantă a limbajului de lemn specific diverselor abordări politico-administrative oficiale. De ce Târgu Ocna? Pentru că eram conştient de faptul că, în timpul foarte limitat pe care îl aveam, era imposibil să cunosc şi să analizez la nivelul de detaliu dorit un alt organism urban de mai mari dimensiuni – aşa cum este de exemplu municipiul Bacău. Târgu Ocna s-a dovedit o alegere inspirată din mai multe considerente: este o urbe cu o poziţie admirabilă într-un spaţiu de tranziţie, confluenţă şi comunicare la limita dintre Carpaţi şi Subcarpaţii Moldovei, cu o istorie fascinantă, un mic târg minier care era în a doua jumătate a secolului XVIII al doilea oraş ca mărime din Moldova după care a decăzut treptat şi mai ales în perioada comunistă când expansiunea industrială impusă de la centru a Oneştilor (Gheorghe Gheorghiu-Dej) l-a transformat într-o simplă aşezare-dormitor. În prezent, acest „oraş al sării” pare o localitate re-născută, care şi-a păstrat o bogată moştenire istorică şi culturală (este oraşul cu cele mai multe lăcaşe de cult la mia de locuitori din România) şi care se dovedeşte (tot raportat la populaţia sa redusă numeric, doar 12900 de locuitori în 2010) cea mai dinamică aşezare urbană din judeţul Bacău din perspectiva economiei locale şi a investiţiilor în infrastructura urbană. Este, dintre oraşele bacăuane, exemplul cel mai bun de potenţială aplicare a conceptului de „slow city” –model de dezvoltare urbană mai lentă, dar pe baze sănătoase, sustenabile, printr-o relaţie armonioasă cu resursele locale, cu propriul trecut şi propria identitate. Cu alte cuvinte: un oraş interesant!  Ceea ce am incercat în această lucrare a fost să ofer nu o descriere exhaustivă a problemelor legate de Târgu Ocna, în genul utilelor, dar atât de criticatelor în prezent monografii geografice clasice (şi plictisitoare?), ci să identific elementele esenţiale ale organismului urban, să evidenţiez disfuncţionalităţile şi riscurile cu care se confruntă, încercând să schiţez premisele favorabile sau defavorabile pentru o dezvoltare apropiată de idealul durabilităţii.     

R.: Pentru cunoaşterea detaliată a aspectelor teoretice şi conceptuale, aţi analizat şi documentele oficiale privind strategiile de dezvoltare urbană existente la nivelul decupajului teritorial ales dar şi la nivelul întregii reţele urbane din judeţul Bacău. Cum apreciaţi aceste documente, din punct de vedere al diagnozele făcute şi al obiectivelor de dezvoltare prognozate la nivelul unor orizonturi temporale mai mult sau mai puţin apropiate (2020, 2050 etc.)?

A.B.: Sigur că a trebuit sa parcurg acest tip de documente, care, trebuie sa recunosc, nu au constituit niciodată lectura mea favorită. Din fericire în privinţa aspectelor teoretice şi conceptuale există o generoasă literatură ştiinţifică de specialitate – în special internaţională – care poate ajuta la aprofundarea unor astfel de problematici. Documentele de tipul strategiilor de dezvoltare urbană la care faceţi referire pot fi folosite (în cazul elaborării unei lucrări ştiinţifice), de cele mai multe, numai pentru simpla informare, pentru cunoaşterea unor aspecte de ordin practic şi a viziunii autorităţilor locale asupra modului în care trebuie să gestioneze problemele comunităţii. Ori ceea ce le lipseşte, în afara acurateţii limbajului şi a organizării unui discurs unitar, este tocmai o cunoaştere adecvată a conceptelor şi noţiunilor pe care le vehiculează şi o metodologie de integrare a elementelor analizate, în acelaşi timp sistematica şi sistemică. Se gândeşte îngust, sectorial şi de multe ori pădurea este imposibil de distins din cauza copacilor. De aceea, diagnozele şi prognozele – chiar bazându-se date pe cantitative şi calitative exacte – nu reuşesc să devină cu adevărat realiste şi utile, iar îndeplinirea lor în orizonturile temporale preconizate se dovedeşte a fi, de cele mai multe ori, un ideal irealizabil. Iar excepţiile sunt, din păcate, prea puţine...

R.: Pentru că aţi pomenit şi de acele disfuncţionalităţi, cum credeţi că s-ar putea pune în aplicare la scara oraşelor băcăuane mult invocata dezvoltare durabilă? Ce pârghii ar fi necesare pentru a vedea cu toţii schimbarea la faţă nu a României (cum şi-o dorea Emil Cioran într-o carte memorabilă) ci măcar a spaţiilor noastre citadine?

A.B.: Dezvoltarea durabila a devenit un concept foarte contestat peste tot în lume pentru că este fie, pentru unii, doar un paradox sau chiar o utopie (dezvoltarea, spun ei, este în sine nedurabilă pentru că presupune utilizarea în exces a unor resurse, iar echilibrul dintre societate, economie şi mediu este imposibil de atins), fie, pentru alţii, o umbrelă prea mare sub care se poate ascunde orice. Se vorbeşte tot mai mult de înlocuirea cu un termen mai puţin ambiţios: cel de rezilienţă, dar consider totuşi că s-au făcut de la nivel global la scara locală numeroase progrese de ordin practic/aplicativ, în ultimii 20 de ani, pentru putea abandona pur şi simplu acest concept. La nivelul oraşelor, sisteme heterotrofe care fagocitează spaţiul din jur şi în cazul cărora interacţiunile dintre elementele componente sunt atât de complicate, dezvoltarea durabilă e cu atât mai greu de atins. La noi conceptul de dezvoltare durabilă e doar acea umbrelă de care vă spuneam: vorbim despre aceleaşi lucruri, documentele oficiale strategice arată bine, dar acţiunile noastre sunt la fel de sectoriale şi fără o viziune clară asupra ansamblului şi a mecanismelor lui de funcţionare. La nivel politic şi administrativ e poate nevoie de ceea ce Mircea Eliade numea „gândire gordianică”  în privinţa organizării spaţiului urban, de o mutaţie profundă, de o altă perspectivă asupra modului în care lucrurile sunt planificate şi înfăptuite. Dacă ne referim la oraşele din judeţul Bacău consider că trebuie gândit din dublă perspectiva: a echităţii spaţiale a sistemului de aşezări judeţean şi a unei mai bune funcţionalităţi a entităţilor urbane individuale printr-un planning adecvat. În primul caz dezechilibrul dintre Valea Trotuşului, intens urbanizată (cel puţin dacă ne găndim că îi aparţin 6 dintre cele 8 oraşe băcăuane, chiar dacă Dărmăneştii îşi merită cu greu acest statut), Valea Siretului (monopolizată de reşedinţa de judeţ şi unde se simte nevoia unui centru polarizator sudic – poate Răcăciuni sau Sascut, care au mai avut acestă calitate) şi aria colinară ce aparţine Podişul Moldovei (unde oraşele lipsesc cu desăvârşire şi unde se simte nevoia încurajării unor centre polarizatoare ale unui spaţiu rural profund periferizat şi pauper). În privinţa  gestionării oraşelor, trebuie mai bine integrate într-o viziune coerentă aspectele ce se referă la conectivitatea infrastructurii (transporturi publice mai eficiente, drumuri mai bune, dar şi parcările subterane, vitale pentru majoritatea oraşelor mari şi mijlocii de la noi), de reabilitarea clădirilor valoroase, de construire în acord cu principiile minime ale urbanismului (sau măcar ale esteticii elementare), de regândire a cartierelor ca unităţi elementare ale identităţii urbane sau de imbunătăţirea calităţii, extinderea, organizarea şi conectarea spaţiilor verzi urbane. Schimbarea nu poate veni decât printr-o conlucrare mult mai eficientă între autorităţile locale (cu pârghiile încă insuficient utilizate reprezentate de fondurile europene şi guvernamentale), sectorul economic (tot mai mult lovit de actuala criză) şi comunitatea locală (în condiţiile necesarei reînvieri a spiritului civic). Coordonarea acţiunilor acestor actori, înlăturarea voluntarismelor administrative preferenţiale, găsirea căilor de înlăturare a dificultăţilor financiare în condţiile existenţei unei viziuni comune asupra viitorului urban ne poate duce pe un drum mai apropiat de idealul durabilităţii. Soluţiile ”tehnice” sunt mai uşor de găsit şi implementat, dacă lucrurile sunt abordate din această perspectivă .            

R.: Geografii au posibilitatea de a-şi apropria spaţiile, locurile, supunându-le diferitelor tipologii şi analize multicriteriale. Cercetările dumneavoastră de la Institutul de Geografie au şansa de a ieşi din sfera ştiinţifică şi de a folosite pentru ceea ce au fost de fapt iniţiate: organizarea şi amenajarea sustenabilă a spaţiului românesc, în sens larg? Aţi perceput că aceste studii au fost şi vor fi utilizate la întreaga lor valoare factorii politici şi administrativi, cei care au de fapt puterea de decizie?

A.B.: Din păcate, din experienţa proprie pot spune că aceste lucuri se întâmplă mult prea puţin. Doar în cazul în care există proiecte clar conturate de colaborare între autorităţi şi instituţii de cercetare sau universitare pentru realizarea anumitor documente strategice conexiunea se crează (Facultatea de Geografie şi Geologie din Iaşi a avut astfel de proiecte). Cercetarea fundamentală, însă, este privită de prea mulţi ca un domeniu cu o prea mică utilitate. Legătura dintre sfera cercetării şi cea a „producţiei”, a administraţiei şi politicii este cu mult prea slabă. Factorii politici şi administraţiile locale se cred deja cunoscători ai „situaţiunii” şi stâpânitori ai adevărului absolut, astfel că studiile aprofundate nu reprezintă pentru acestea decât  o complicaţie inutilă.

R.:  Sunteţi într-o continuă mobilitate pe traseul Bacău – Iaşi. Cum se vede Bacăul de la Iaşi şi cum se vede Iaşul de la Bacău, din perspectiva dinamicilor, structurilor şi fizionomiilor specific urbane?

A.B: Într-adevăr, parcurg aproape în fiecare săptămână drumul de la Bacău la Iaşi şi înapoi. Deşi comunismul a nivelat în bună măsură mediul urban la noi, diferenţele dintre cele două oraşe sunt totuşi evidente – şi asta nu în cartierele muncitoreşti cvasi-identice, ci în aria centrală şi pericentrală. Bacăul, din nefericire, nu mai păstrază decăt extrem de puţin (probabil sub 20%) din casele antebelice şi interbelice, în timp ce vechiul centru a dispărut (aproape) total. Oraşul pare că a renunţat la cenuşiul provincial de târg bacovian în urma unei sistematizări impersonale, alienante şi care induce cu totul alte tonuri de gri. Iaşul, pe de altă parte, mai are încă ceva din atmosfera „dulcelui târg”, are personalitate, la tot pasul clădirile vechi readuc parfumul unor epoci demult apuse. Între oraşele româneşti, el este un exemplu interesant, poate unic, de „rezistenţă prin (istorie şi) cultură”. Dacă ne referim însă la situaţia social-economică de după 1989, dintre cele două, Bacăul a părut până nu demult centrul mai dinamic economic cu o populaţie mai bine adaptată noilor condiţii ale economiei de piaţă – o dovadă fiind şi înmulţirea (exagerată) recentă a spaţiilor comerciale, în special supermarketuri şi hypermarketuri. În primii 10-15 ani de la Revoluţie, Iaşul a părut, prin comparaţie, mai stagnant, încremenit parcă în propriul tradiţionalism, suflul de prospeţime fiindu-i menţinut de funcţia universitară. În cazul ambelor oraşe evoluţiile recente oferă însă şi unele motive de optimism, dacă ne referim în special la proiectele de reînnoire urbană prin investiţii în infrastructura urbana, în ansambluri rezidenţiale sau multifuncţionale şi inclusiv în parcuri tehnologice. E important însă de găsit echilibrul între vechi şi nou, astfel încât restructurarea urbană să însemne nu distrugere a elementelor valoroase ale trecutului pe care se bazează identitatea locală, ci valorizarea lor şi dobândirea unei mai bune funcţionalităţi a sistemului constituit de oraş.    

R: Revenind la Bacău, de ce credeţi că ar avea nevoie pentru o altfel de morfologie urbană, care să-l apropie de dezideratul unui oraş dinamic şi atractiv? Ce atuuri are? Ce moşteniri ale trecutului pot fi reconfigurate?

A.B.: Dacă tot aminteaţi „Schimbarea la faţă a României”, pot şi eu afirma în acelaşi spirit că nu pot iubi Bacăul decât simţind o perpetuă nemulţumire, aproape de adversitate, faţă de fizionomia sa prezentă. Comunismul a reuşit să-l transforme dintr-un targuşor care creştea organic şi spre care convergeau energiile spaţiului rural înconjurător, care începuse să dezvolte servicii şi o industrie remarcabilă şi care avea un farmec provincial indeniabil, într-o aşezare urbană muncitorescă ternă, uniformă, dar excesiv de mult dezvoltată axial, a cărei istorie abia se mai întrezăreşte dintre blocurile de beton. În aceaşi notă, lăsând la o parte afectivitatea ce mă leaga de locurile natale, nu pot să nu remarc, cu ochiul critic al geografului, că „moştenim” un oraş dezechilibrat, cu hiatusuri structurale şi discontinuităţi funcţionale. Înca de la mijlocul anilor 1970, N. Lupu şi Iulia Văcăraşu, doi geografi legaţi de aceste meleaguri, observau pardoxul prin care în Bacău spaţiul este ineficient utilizat, iar oraşul e mult prea extins pentru populaţia sa şi, în acelaşi timp, există numerase arii sprapopulate. Astăzi se adaugă şi traficul imposibil, la anumite ore, în ariile de convergenţă a axelor ce structurază oraşul.

Pe de altă parte, comunismul a reuşit să schimbe în aşa măsură faţa Bacăului, iar perioada ce i-a urmat a fost atât de nepăsătoare cu patrimoniul cultural şi istoric, încât moştenirile de spre care vorbiţi s-au împuţinat la modul extrem  (să ne gandim la ce s-a întâmplat cu doar două dintre simbolurile Bacăului: casa lui Vasile Alecsandri şi salcia lui Bacovia din Parcul Trandafirilor). Cred de asemenea că e o utopie să vorbim azi de reînvierea unui centru istoric al Bacăului. Iată o imagine pe care o consider extrem de reprezentativă pentru ceea ce a devenit în prezent Bacaul astăzi: în imediata apropiere a Casei memoriale ”George Bacovia” - o vilă opulentă ţine sa ne amintească faptul că trăim o epocă în care moştenirea culturală păleşte în faţa kitch-ului generalizat. E una dintre imaginile obscenităţii publice, după expresia lui Andrei Pleşu, cu care suntem nevoiţi să trăim. Ca să închei totuşi pe un ton optimist: avem încă în Bacău atuuri care pot fi valorificate şi pe baza cărora se poata crea imaginea de marcă a oraşului. Observăm pe de o parte că percepţia celor din exterior nu este chiar atât de rea. Se vorbeşte despre un oraş curat şi bine organizat. Imaginea ce trebuie reconfigurată ţine investiţia în modernizarea urbană şi de păstrarea, punctual, a patrimoniului care ne-a rămas (de salutat iniţiativa mutării Bibliotecii Judeţene şi renovarea uneia dintre puţinele clădiri valoroase din vechiul centru al Bacăului). Avem investiţii recente (noua Bibliotecă Judeţeană şi Muzeul de Ştiinţe ale Naturii, modernizarea centrului, parcul amenajat în apropierea Catedralei Ortodoxe, catedrala însăşi care urmeaza a fi finalizată şi care este cel mai impozant astfel de obiectiv din Moldova, pasajul Oituz etc.) şi proiecte viitoare (Spitalul Municipal, sala polivalentă din cartierul CFR, reamenajarea insulei de agrement etc.) care pot contribui la îmbunătăţirea funcţionalităţii urbane şi a calităţii vieţii bacăuanilor, dar care ar trebui gândite într-un cadru organic şi mai coerent, nu sectorial şi disparat, în funcţie de interese particulare. 

R: În final, ce aşteaptă Alexandru Bănică de la 2012, ţinând cont că suntem la câteva zile doar de începutul unui nou …început?

A.B.: La început de an gândurile mele se îndreaptă, în primul rând, spre familia mea alături de care îmi doresc sănătate şi mulţumire sufletească. În plan profesional îmi doresc bune rezultate în activitatea ştiinţifică şi didactică, eficienţă în munca de proiectare, dar şi să am capacitatea de a nu mă risipi în prea multe direcţii. După teza de doctorat, la care ne-am referit, am redescoperit bucuria de a te afla la început, ştiinţific vorbind, de a tatona teme, idei şi abordări. Încerc să rămân concentrat pe problematica mediului urban şi să valorific experienţa acumulată în studierea, sper eu, coerentă a altor/celorlalte oraşe mici din România (esenţiale ca nuclee de dezvoltare a spaţiului rural, dar aflate, cele mai multe, într-o criză profundă). Vreau, pe de altă parte, ca, în cadrul unui proiect integrat şi aprofundat la care am început să lucrez, de anul trecut, alături de colaboratorii mei, să contribuim, pe cât va fi posibil, la coagularea unei viziuni fundamentate ştiinţific şi echilibrate asupra dezvoltării viitoare a oraşului meu natal, Bacău.

R:  Vă mulţumesc pentru amabilitatea de a accepta acest interviu. Ca băcăuan, nu-mi pot dori altceva decât ca cercetările şi proiectele dumneavoastră să prindă viaţă aici, în Civitas Bacoviensis, spre a ne bucura de prefacerile urbanistice pe care cu toţii le aşteptăm, dar pe care vremurile le tratează deocamdată, atât de superficial…  

În seria INTERVIUL LUNII:

Interviul lunii decembrie. Dragoş Dorneanu ("Cedra Tour" Bacău) "Cunoaşterea ofertei turistice şi calitatea serviciilor reprezintă avantajele noastre    - clic AICI.