O "extensie" a topului celor mai active bloguri din Bacău, publicat sâmbătă, 3 decembrie. De
data aceasta am folosit drept criteriu Alexa
traffic rank, serviciu oferit de http://www.alexa.com/ (creaţie a celor de la
Amazon) prin care este măsurată popularitatea site-urilor în funcţie de numărul
de vizitări (criteriul principal). Pentru o imagine mai amplă, am extins lista prin includerea site-urilor
aparţinând presei scrise sau a unor bloguri de nişă (fotografie, gastronomie etc.).
Momentul de referinţă al monitorizării este această seară, având în vedere că
rangul oferit de Alexa suportă zilnic actualizări dar şi variaţii importante. Numărul
boldit reprezintă rangul site-ului în România. Acolo unde au fost oferite
informaţii despre ponderea vizitatorilor din Bacău, a fost trecut şi rangul
site-ului la nivelul blogosferei oraşului.
Pentru a putea face comparaţii interesante, iată
câteva detalii: la nivel naţional, primele trei locuri sunt ocupate de Google,
Facebook şi YouTube (firesc, am putea spune). În Bacău, instituţii importante, care
oferă pe site-urile proprii informaţii de larg interes, au un coeficient modest
la nivel naţional (ex: Consiliul Judeţean Bacău 17124, Primăria Bacău 17224) fiind depăşite spre
exemplu, de ...Arena Mall (un traffic rank cotat la 9766).
Revenind la blogosfera locală, surprinde
poziţionarea lui Marius Sescu pe prima treaptă, depăşind astfel site-urile ziarelor care domină
categoric presa scrisă din judeţ, Deşteptarea şi Ziarul de Bacău. Interesant,
nu? Restul ierarhiei la momentul 6 decembrie 2011 o puteţi consulta mai jos, putând monitoriza gratuit
evoluţiile viitoare pentru comparaţii inedite, apelând la ALEXA -The Web Information Company.
31. DIVANUL ADBLOG (www.divanul.ro) 32966
Site – uri care nu au pentru moment traffic rank:
IONUŢ BRÂNZEI (http://ionutbranzei.ro/)
NATURA BACĂU (http://cre.naturabacau.ro/)
Mersi de link. Nu știu exact tot algoritmul din spatele Alexa, dar stiu că sunt importante și backlink-urile, originalitatea conținutului, vechimea domeniului etc. Oricum, nici nu știam pe ce loc sunt în Alexa, noroc de tine.
RăspundețiȘtergereNici eu nu cunosc în detaliu toate elementele care stau în spatele acestui indice multicriterial. Sigur vechimea domeniului contează,lucru pe care l-am observat la trecerea pe domeniu propriu (cădere de pe 2000-3000 la 18000). Oricum, Alexa şi Google Pagerank par a fi cele mai bune în domeniu...
RăspundețiȘtergereEu am 35,448 :)
RăspundețiȘtergereAm remediat eroarea. Nu a fost cu intenţie. Valabil şi pentru alte posibile situaţii.
RăspundețiȘtergereFelicitări pentru urcarea vertiginoasă! :)
www.danbitire.ro...sunt curios ce pretentii emit pe Alexa etc. :D
RăspundețiȘtergere