Prima zi din cadrul manifestărilor incluse în calendarul sărbătorilor Bacăului a adus în pieţeta din faţa Casei de Cultură două evenimente:
- târgul de Procoavă, propus ca un veritabil târg al meşterilor populari. Din păcate aceştia nu prea s-au îngrămădit să ajungă astăzi, standurile fiind destul de subţirele şi prea puţin ocupate cu produse tradiţionale...Poate zilele următoare vom vedea şi reprezentanţi din centrele consacrate (Horezu, Corund etc);
- expoziţia de arhitectură organizată de Ordinul Arhitecţilor din România, filiala Bacău-Neamţ. Faţă de tema propusă pe afişele lipite prin oraş (ceva de genul "Bacău între trecut, prezent şi viitor"), nu am văzut decât o parte a unor proiecte recent finalizate. Nimic despre trecut, nimic despre proiectele arhitecturale ale Bacăului, fie şi pentru secolul al XXIII - lea.
Idei bune care puse în practică, după părerea mea, se rezumă la un ocol de 10 minute din traseul băcăuanului aflat în tranzit prin centrul oraşului. Bine că vremea ne aduce aminte de luna august!.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu