Eliberată de constrângerile sistemului totalitar, oraşele româneşti au avut după 1990 o dezvoltare teritorială contradictorie şi conjuncturală, în care factorii locali (aplicarea subiectivă a legilor fondului funciar, constrângerile/favorabilitatea sit-ului, reactualizarea şi respectarea planurilor urbanistice generale, existenţa unor direcţii preferenţiale de dezvoltare, evoluţia demografică, includerea unor trupuri izolate/localităţi componente în intravilan etc.) au determinat apariţia unor tipologii atipice, marcate însă în cea mai mare parte de o evoluţie haotică, în care simpla devorare pe orizontală a spaţiului urban/suburban a primat faţă de minimele principii ale amenajării teritoriului şi urbanismului.
Judeţul Bacău nu face excepţie, intravilanul celor 8 oraşe suferind modificări majore, de la scăderi consistente (Slănic-Moldova) până la o triplare a suprafeţei teritoriului (Comăneşti) – fig.1. Dacă pentru oraşele mici, unde ponderea intravilanului în suprafaţa teritoriului administrativ este redusă (Dărmăneşti 4,5%, Târgu Ocna 14,4%, Comăneşti 18%), în cazul municipiului Bacău intravilanul ocupă în prezent peste 92% din suprafaţa administrativă de care dispune, impunând mari restricţii în dezvoltarea viitoare a reşedinţei de judeţ. Soluţii urbanistice s-ar găsi. Întrebarea este dacă vor fi puse în aplicare înainte ca oraşul să se sufoce…
Fig. 1. Evoluţia suprafeţelor ocupate de intravilanele oraşelor băcăuane între 1993 şi 2011
La nivelul judeţelor României, singura concluzie viabilă este că suprafaţa intravilană a avut un trend ascendent. Dinamica este mai puţin relevantă (fig. 2) datorită declarării peste noapte de noi şi noi oraşe, care transformă procentele de mai jos într-un simplu exerciţiu matematic.
Fig. 2. Suprafaţa intravilană a mediului urban, pe judeţe (Sursa: econtext.ro)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu