Despre şi pentru Bacău: ştiri, geoinformaţii, fotografii, analize și comentarii. Totul la obiect.

miercuri, august 10, 2011

Despre mediu, biodiversitate şi aritmetică

      Ieri s-a sărbătorit pe alte meleaguri Ziua internatională a grădinilor zoologice şi parcurilor, pentru a sublinia importanţa şi necesitatea conservării biodiversităţii. 
         La noi evenimentul a trecut practic neobservat. Nu aici ar fi problema, din moment ce românul nu prea are habar nici de date mai importante, precum ziua imnului naţional sau ziua drapelului. Problema este una de fond: grădini zoologice nu mai avem (cea din Buhuşi este dezafectată, grădina din Oneşti este închisă publicului) iar  zonele ocrotite suferă de paper park sindrom, ca peste tot în ţară. Despre spaţiile verzi urbane ce să mai vorbim. Aici stăm excepţional, din moment ce în proaspătul raport privind starea mediului în judeţului Bacău pentru anul 2010, elaborat de APM Bacău, subcapitolul referitor la situaţia zonelor verzi şi de agrement a fost eliminat cu totul...Au mai rămas, pe ici pe colo, referiri la specii protejate, inclusiv la salcia lui Bacovia, despre care presupun că nu se cunoaşte că a fost totuşi tăiată în luna iulie 2010... Singura statistică “actuală” privind verdele urban din judeţul Bacău a rămas în raportul pe anul 2009, în care veţi avea surpriza să descoperiţi că Bacăul stă mai bine decât staţiunea Slănic-Moldova la suprafaţa care revine în medie unui locuitor (foto)!!

 Sursa: APM Bacău - Raport anual privind starea mediului în judeţul Bacău pe anul 2009
    
    Se pare totuşi că între mediu şi aritmetică există divergenţe totale, din moment ce o împărţire simplă (620000 mp la 4928 locuitori, cât avea staţiunea la 1 iulie 2009) ne arată că de fapt Perla Moldovei ar beneficia de 125,8 mp de spaţiu verde pe locuitor şi nicidecum de 16,05 mp (!), cum apare în documentul precizat. Aceeaşi situaţie hazlie se poate constata şi în cazul Dărmăneştiului, pentru cine are curiozitatea să facă acelaşi tip de calcul.  În orice caz, bine că avem biodiversitate şi avem grijă de ea. Cu toţii...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu