Despre şi pentru Bacău: ştiri, geoinformaţii, fotografii, analize și comentarii. Totul la obiect.

joi, iulie 28, 2011

Ziua spiritualităţii la Şcoala de Vară "Valea Bistriţei - materia ce naşte energie"

    Programul Şcolii de Vară „Valea Bistriţei – materia ce naşte energie”, organizată de Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău, a adus pe parcursul zilei de ieri, prin temele abordate, o excelentă caracterizare a multiplelor faţete pe care Bistriţa le poartă şi le îmbogăţeşte spiritual. Informaţii inedite, imagini sugestive, cercetări mai puţin cunoscute au fost prezentate de lectorii Luminiţa Drugă, Sorin Preda, pr. Cornel Elisei, Alin Popa, Violeta Popa şi subsemnatul, care au reuşit să aducă mai aproape de auditoriu specificul unuia dintre cele mai importante cursuri de apă ale Moldovei Apusene.


         Extraordinare au fost prestaţiile sculptorului Costică Şerbănescu şi ale meşterilor veritabili din comuna Oituz. Aceştia au reuşit să readucă la viaţă, pentru câteva ore, secretele prelucrării lemnului, vechi meşteşuguri şi obiceiuri populare care s-au bucurat de un succes deplin în rândul tinerilor cursanţi şi nu numai.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu