Oraş versus sat - varianta românească

      Dezurbanizarea şi periurbanizarea sunt procese fireşti, prin care trec sau au trecut o mare parte a oraşelor lumii. Aceeaşi tendinţă se observă şi în România, mai pregnant după 1996, când fluxurile de migraţie urban – rural au depăşit ca pondere deplasările definitive de la sat la oraş (foto). 
    Evoluţia fluxurilor migraţiei interne demonstrează pentru ultimii 15 ani o pierdere evidentă a atractivităţii oraşelor, fapt pus în evidenţă şi de scăderea consistentă a  numărului de locuitori din oraşele mari şi mijlocii (cazul Bacăului este reprezentativ, prin diminuarea populaţiei cu 29529 persoane, egală cu populaţia însumată a oraşelor Moineşti şi Slănic-Moldova...). 

Fluxurile migraţiei interne în România

Comparaţie între migraţia definitivă urban-rural şi rural-urban (Sursa: hotnews.ro)

      În pofida unor critici venite din partea urbaniştilor, fenomenul dezurbanizării trebuie privit nu doar ca o etapă a dezvoltării oraşului, ci şi ca o necesitate, ca o soluţie la insuficienţa spaţiului locativ, creşterea preţurilor la serviciile edilitar-gospodăreşti, degradararea factorilor de mediu,  proliferarea actelor antisociale etc.

    Fenomenul periurbanizării este vizibil în cazul municipiului Bacău prin creşterea totală a populaţiei comunelor din zona de influenţă imediată, între ultimele două recensăminte (1992 şi 2002), unde, pe lângă componentele bilanţului natural (natalitate, mortalitate), bilanţul migrator a avut o pondere semnificativă în obţinerea celor mai mari ritmuri ale dinamicii populaţiei: Hemeiuşi 23,46% (cea mai mare creştere dintre toate comunele judeţului), Letea Veche 19,58%, Săuceşti 17,37%, Măgura 16,98%, Gârleni 15,37%, Mărgineni 13,73%, Bereşti-Bistriţa 12,77%.

Emergenţa periurbanizării oraşului Bacău (Sursa: Atlasul teritorial al României)