Bacăul are şansa de a fi traversat de o autostradă, parte a viitoarei axe europene de transport care va asigura legătura dintre nordul şi sudul continentului, în lungul importantului istm ponto-baltic.
Proiectul de construcţie a unei autostrăzi care să lege Marea Neagră de Marea Baltică va fi discutat în luna octombrie, la Cernăuţi, a anunţat directorul proiectelor de reţele rutiere şi feroviare al Comisiei Economice pentru Europa a Naţiunilor Unite.
Potrivit proiectului prezentat de autorităţile române şi ucrainene, autostrada preconizată va fi construită pe traseul E85, de la Mărăşeşti spre Siret, apoi prin Cernăuţi, Ternopil şi va fi conectată la autostrada Cracovia-Lvov-Kiev, care este în construcţie şi astfel vor fi interconectate coridoarele europene III, IV şi IX.
În acest fel, proiectul autostrăzii Siret-Suceava-Bacău-Mărăşeşti-Tişiţa, care era prevăzută în planul de amenajare a teritoriului naţional, aprobat prin Legea 363/2006, are toate şansele de a fi scos de la naftalină…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu