Axul dantesc

"Trup, casă, oraş, ţară – locuri. 

Faptul locuirii se confundă cu faptul vieţuirii. “Omul sfinţeşte locul.” 

Orice spaţiu centrat de prezenţa umană devine expresie. 

Insula lui Robinson Crusoe.

Spaţiul ce se percepe ca loc este proiecţia cotidianului şi/sau a istoriei: spaţiu trăit, spaţiu antropocentric. 

Ne trezim la marginea unei poieni: “Ce loc frumos!”. 

N-am contribuit cu nimic la această frumuseţe, dar prin simplul fapt al descoperirii am dat poienii un cadru, ea a devenit loc, a noastră, ca şi trupul nostru. 

Cred că “obiectul” ce ar putea reprezenta sintetic noţiunea ce ne preocupă este construcţia dantescă – Divina commedia. O construcţie centrată pe axul existenţei umane, o arhitectură cu trepte morale în ordine ascendentă. 

Aflăm astfel că locul se califică prin calitatea umană.

Locul presupune o încercuire, dar nu şi o izolare.

Nu putem izola Cişmigiul de groapa Glina – sunt locuri ce comunică, aparent neverosimil, prin axul dantesc al conştiinţei."

(Geta Brătescu,  Loc-locuire, Secolul XX, 1999)