Polivalenţa unei noi săli de sport

Se pare că proiectul unei noi săli polivalente în Bacău a devenit certitudine, prin aprobarea documentaţiei tehnice. Nu vreau să fac o analiză S.W.O.T. a deciziei privind finanţarea acestui obiectiv, şi nici asupra locaţiei stabilite (fostele unităţi militare din cartierul C.F.R.). Este tardiv şi în acelaţi timp ineficient pentru resursa mea de timp. Mă limitez să spun că există cu certitudine şi părţi bune şi puncte slabe, pe care le pot oricând argumenta. Pentru moment vreau să comentez două din afirmaţiile pe care le-am citit în aceste zile prin media băcăuană:

1. baza sportivă a oraşului nu este chiar atât de învechită, la nivelul anilor 1940 – 1950, din moment ce sala actuală a sporturilor a fost construită în anul 1975. Concepţia arhitectonică particulară, prin uriaşul arc exterior de beton armat, reprezintă şi astăzi un element de atracţie, pe care nu îl au multe obiective sportive din ţară. Capacitatea mică a sălii (2000 locuri într-o singură tribună) rămâne într-adevăr o problemă,  şi orice pasionat al sporturilor de echipă (nu doar nostalgic al momentelor de aur ale handbalistelor de la „Ştiinţa”) ştie lucrul acesta. Din acest punct de vedere, proiectul nou prevede o triplare a numărului de locuri pentru spectatori, făcându-ne să visăm şi la o creştere proporţională a performanţelor sportivilor....
2. nu ar trebui să cădem în nicio extremă privind oportunitatea investiţiei, în aceste vremuri, pentru municipiu în general şi pentru cartierul „gazdă” în particular. Un astfel de obiectiv va reprezenta cu siguranţă un loc de condensare a vieţii citadine din vestul oraşului. Dar nici nu va aduce ştergerea cu buretele a diferenţelor de dotare edilitară, care fac din cartierul C.F.R., ca şi alte cartiere geografic periferice, şi după atâtea decenii, un cartier cu o fizionomie semi-urbană...

Actuala Sală a Sporturilor (foto mai 2005)

              Oricum, în România noastră dragă este încă dificil de proiectat analize spaţiale intraurbane profesioniste, din moment ce politicile de amenajare locale se „încurcă” cu cele regionale şi cu incoerenţa viziunilor strategice de pe malul Dâmboviţei. Aşa că mai adaug şi eu o iţă în acest talmeş-balmeş al urbanismului mioritic contemporan şi propun un model de „cartier polivalent”...Sună chiar mai bine decât alte utopii urbanistice, precum modelul oraşului-grădină, visat de  Ebenezer Howard prin 1898...