Trecător prin judeţ (11): Coloneşti, Valea Zeletinului

     Extremitatea estică a judeţului, vecină cu Vasluiul. În lungul  văii Zeletinului, pe şoseaua Izvoru Berheciului – Podu Turcului, la 45 km de municipiul reşedinţă, şi cel mai apropiat oraş din zonă. Un relief colinar frământat, cu versanţi neprietenoşi, afectaţi de intense procese gravitaţionale. Cele mai ridicate altitudini din întreg Podiş al Bârladului, prin Dealul Doroşanu (561 m, la o altitudine deci mai ridicată decât vatra staţiunii Slănic Moldova...), care străjuieşte la apus,  micile sate care încearcă încă să-şi (re)găsească un suflu. Un peisaj cu o anumită estetică pentru călătorul grăbit de la volan, mai puţin în iernile grele, când accesul în zonă devine la fel de accesibil ca şi pe Transfăgărăşan. O populaţie totală care a scăzut de la 3220 locuitori în 1966, la 2034 locuitori recenzaţi la ultimul recensământ (2011, date provizorii)  oferind fenomenului de exod rural rădăcini adânci, dureroase. Pe vremuri, faima locurilor era dată de coluni, care aprovizionau hergheliile domneşti. 

         Acum încadrată într-un din cele mai sărace zone ale ţării, afectată de un ruralism profund. Încercările agricole din perioada comunistă (ferme, vii) s-au volatilizat după 1989, întreaga infrastructură limitându-se acum la trei tractoare, pornite când şi când, pentru mici parcele care se încăpăţânează să nu fie înghiţite de toloacă. Case aplecate de timp şi ici şi colo câte o construcţie mai durabilă, rod al sudorii de peste graniţe. Doar câteva clădiri mai răsărite, reabilitate cu fonduri guvernamentale sau europene (şcoala şi primăria). Există totuşi şi mărturii identitare, prin câteva obiective de patrimoniu, de care bătrânii satului sunt mândri. Doar ei, pentru că tinerii, atâţi cât mai sunt, au alte preocupări, mai moderne. Merită amintite cele două biserici de lemn, cu hramul “Sfântul Nicolae” (construită în anul 1673 din paiantă şi vălătuci pe un plan treflat; catapeteasmă originală) şi “Sfântul Dumitru” (1809, ctitorie a boierului de curte Vasile Vidraşcu, aspect parţial păstrat datorită reparaţiilor din 1897 şi 1957), martori tăcuţi de la poalele pădurii. O şcoală veche de peste 100 se ani (ridicată în 1902) şi un monument al eroilor căzuţi în cele două războaie mondiale completează tabloul obiectivelor locale. O şosea meandrată care structurează traiul locului, axul care oferă acces către alte zări, mai bune, lipind visuri şi aspiraţii, trecutul de viitor, sărind însă peste un prezent îngheţat ca un podeţ pe o vale a plângerii. Coloneşti.