Problema diminuării duratei concediului pentru cresterea copilului a născut zilele aceste ample discuţii pro şi contra atât la nivel politic cât şi din partea societăţii civile. S-au oferit multe argumente şi contraargumente de ambele părţi, cu obiectivitate discutabilă, pe care nu doresc să le repun pe tapet. Cert este că nu s-a atins decât tangent esenţa posibilelor efecte pe termen mediu şi lung ale acestor decizii legislative asupra evoluţiei demografice naţionale. Nu s-a amintit că fragilizarea demografică este generală, consecinţă a unei tranziţii economie postdcembriste nenorocite. Că această fragilitate a cuprins şi regiunile care până de curând erau caracterizate de un comportament demografic tradiţional natalist (Moldova, Maramureşul, Oltenia). Că procesul de îmbătrânire demografică este accentuat de migraţia internaţională. Că din 1992, bilanţul natural este negativ (foto), numărul deceselor depăşindu-l pe cel al naşterilor, situaţie întâlnită doar în perioada celor două războaie mondiale. Că înainte de 1989 populaţia României ajunsese la 23,1 milioane de locuitori...
Cine să aibă timp de semnalele de alarmă trase de specialişti? Un comunicat al Institutului Naţional de Statistică din luna iulie releva faptul că iunie 2010, populaţia României a scăzut de cinci ori mai mult decât în iunie 2009 (1891 persoane, comparativ cu aceeaşi lună a anului trecut, când populaţia României s-a diminuat cu 371 persoane). Cină să mai aibă timp să analizeze structura pe grupe de vârstă a populaţie, a cărei piramidă grafică reflectă clar viitorul sumbru al dinamicii populaţiei ţării, aflate într-un evident declin. „Peste câţiva ani, vom fi şi mai bătrâni pentru că vine generaţia '68, boom-ul creat de celebrul decret, care va deveni populaţie inactivă, va ieşi la pensie. Iar din spate nu vine nimic", explica şeful Direcţiei de Demografie şi Recensământul Populaţiei din INS, Ştefan Trică. Specialistul descrie situaţia ca pe o piramidă inversă a vârstelor. „În loc să fie cu vârful în sus, e cu vârful în jos! Şi atunci cei care trebuie să-i susţină pe cei de sus sunt foarte puţini şi va fi un dezechilibru total. 1968 plus 65 de ani, când ies la pensie, înseamnă 2030. Atunci va fi catastrofa de pe lume!".Potrivit acestuia, previziunile din domeniul demografic fac referire la o populaţie de aproximativ 17 milioane în 2030, faţă de cea de 21,5 milioane din acest moment. „Încep să moară cam de două ori mai mulţi decât se nasc. Lună de lună, lună de lună, normal că se duce în jos. Diferenţa dintre născuţi şi decedaţi începe să fie foarte mare", comenta expertul, într-un interviu acordat cotidianului „România Liberă”, în această vară.
Argumentul că nu putem oferi facilităţi legislative mai bune decât ţările europene mult mai dezvoltate mi se pare total nefondat. Şi acestea sunt afectate de un bilanţ natural negativ. Însă deficitul este compensat prin aport migratoriu. Noi suntem o ţară repulsivă, neatractivă, unde puţinii emigranţi pierduţi prin halta mioritică, nu vor reuşi să suplinescă deficitul de populaţie activă şi ocupată. Ele sunt susţinute de resurse naturale şi tehnologice pe care noi nu le avem. Cea mai importantă resursă este doar resursa demografică, care ne poate oferi un viitor. Din această perspectivă, ar trebui cu adevărat să existe o politică natalistă extrem de consecventă. Nu doar la nivel scriptic, ca o simplu „obiectiv strategic” din n „programe de dezvoltare” de care România nu a dus lipsă după 1990. Ar fi necesare acţiuni legislative clare, la nivel social, sanitar, educaţional, care să aibă efecte vizibile în plan demografic. Nu spun că nu ar fi necesare sacrificii bugetare. Beneficiile ar fi inestimabile pe termen lung. Neşansa lor este că nu pot crea, însă, pe moment, avantaje nefiscalizate, numai bune să intre în diverse buzunare. Şi cum de două decenii pe la noi primează mai mult interesele personale sau de grup, îmi vine în minte bancul acela cu stinsul luminii şi închisul uşii. Întrebarea ar fi când. 2030, 2050? De parcă chiar ar conta. Important este că politica demografică românească este considerată prioritară. Ca şi educaţia. Ca şi sistemul sanitar. Ca şi atâtea altele care mă fac să cred că şi paralela de 45° latitudine nordică ar trebui să o considerăm prioritară. Nu de alta, dar să nu ne facă şi ea figura într-o zi.
Au condamnat toţi politica demografică a lui Ceauşescu, dar în cele două decenii de după <Revoluţie, guvernele de stînga şi de dreapta n+au u reuşit să facă altceva decît să se uite mirate cum tinerii emigrează în Occident, medicii emigrează şi ei, şi alţi copii nu se mai nasc. O generaţie de după 1990 cuprinde 200 mii copii, faţă de un potenţial de 400mii, cît era pe vremea decretului. Şi se pare că sîntem spre 900 mii avorturi pe an.
RăspundețiȘtergereanon