Explozia demografică a majorităţii oraşelor româneşti, îndeosebi a celor din eşalonul superior şi mijlociu al ierarhiei urbane, a fost posibilă numai printr-o complicare relativ bruscă a structurii interne a acestora, prin apariţia platformelor industriale în intravilan sau adiacent acestuia, precum şi prin necesitatea cazării noii forţe de muncă sosite din mediul rural, conturând mari zone rezidenţiale, care au depersonalizat rapid oraşele. Aceste mari habitate urbane, care reflectă ideologia utopică a oraşului socialist, conform căreia oraşul înseamnă „industrie+bloc”, au reprezentat intervenţii brutale în structura internă, provocând mari rupturi funcţionale. Intensitatea acestor transformări, în cazul oraşului Bacău, a fost de mare anvergură, determinând, faţă de perioada precedentă, rupturi funcţionale fundamentale, care au schimbat în întregime funcţiile şi fizionomia localităţii. Amploarea fenomenului nu este specifică pentru oraşele mari, ea a caracterizat cu precădere noile oraşe industriale, construite sau reconstruite prin transormarea unor localităţi urbane şi rurale (gen Oneşti, Motru, Rovinari, Victoria) sau oraşele mijlocii, care au recăpătat din 1968 funcţia administrativă de reşedinţă de judeţ (Vaslui, Slatina, Zalău, Târgu Jiu ş.a.). Am putea spune că Bacăul a fost o excepţie, din păcate mai puţin fericită, având ca efect atomizarea vechii structuri în mici areale izolate în marea masă a noilor construcţii.
Analiza dinamicii apariţiei acestor mari habitate în Bacău (foto) scoate în evidenţă o intensitate maximă a „sistematizării locative” în perioada 1977 – 1982, când au fost ridicate peste 3500 apartamente noi/an, însumând nu mai puţin de 22108 apartamente, ritm întâlnit doar în cazul celor mai mari oraşe, cu funcţie de „metropolă” regională (Iaşi, Craiova, Constanţa). Un alt fenomen particular constă în faptul că, per ansamblu, investiţiile în domeniul imobiliar, planificate prin celebrele planuri cincinale, s-au menţinut constante pe parcursul celor două decenii de sistematizare: 23841 apartamente în deceniul 7, 24000 apartamente în deceniul 8, demonstrând, că cel puţin din acest punct de vedere, Bacăul a avut parte de o „atenţie specială” din partea regimului.
În total, în perioada 1950-1989, în Bacău s-au construit 56786 apartamente, reprezentând peste 95% din totalul locuinţelor colective (1281 blocuri şi blocuri tip „vilă”). Aceste habitate constituie astăzi una din marile provocări urbanistice ale oraşului, care pun numeroase probleme de ordin arhitectural, social şi al imaginii urbane, impunând găsirea unor soluţii adecvare de atenuare a caracterului lor artificial şi de compatibilizare cu viitoarele structuri urbane.
Interesant articol !
RăspundețiȘtergere