Tot cautand prin calculator, am regasit un interviu dat mai demult unui ziar local. Am recitit raspunsul dat la intrebarea Sunteti de ani întregi în sistem.
Care sunt punctele slabe ale educaţiei româneşti? Şi... aţi avea vreo sugestie în această privinţă? (a se vedea atasamentul). Cred ca ar trebui sa iau macar o pauză cu optimismul. O pauză măcar de un an. Poate trece măcar criza. Nu de alta, dar sa nu ajungem sa ne bucuram că mai existam prin planurile cadru.... Nu degeaba am si facut precizarea in antetul noului grup al profesorilor de geografie de pe yahoo (http://groups.yahoo.com/group/geografiebc/)
Vorba românului înţelept: sănătate să fie, că în rest le-om duce pe toate...
Excelent interviul! Rămâneţi optimist! Ca să-mi justific optiunea, vă povestesc o întâmplare.
RăspundețiȘtergereBunicul meu, Dumitru, avea un măgar, pe nume Vasilică. Şi o cotigă. Veneam de la vie, pe seară. Vasilică, săracul, ducea greul: un butoi, plin cu struguri mustiţi, şi alte obiecte. La un moment dat, fără avertisment, Vasilică a oprit cotiga şi a rămas nemişcat, blocat. Incăpăţânare tipic măgărească. Bunicul, ştiindu-i năravul de a refuza câteodată să facă ceva, a trecut la strategii de educare a voinţei. Mai întâi, câteva lovituri de ciomag pe pulpele încremenite. Vasilică, nimic. Apoi, bunicul şi-a amintit de strategia didactică a cooperării: a mai dat jos ceva bagaje, din cotigă, şi l-a întrebat pe măgar despre nevoile lui. Drept urmare, Vasilică a fost mângâiat pe unde luase bătaie şi a ascultat, la urechile lui ţintuite, vorbele de iubire ale stăpânului: „Hai, mă, Vasilică, tată. Hai, mă, că e târziu!” Vasilică, nimic. Bunicul a aplicat atunci ultima strategie de persuasiune: ne-a pus să adunăm iarbă bună şi să-l hrănim din belşug pe Vasilică. Dar, Vasilică, nimic. Afară se întunecase. Cotiga fusese, de multă vreme, depăşită de toate căruţele din sat. Eram de râsul oamenilor care făceau glume pe seama noastră. Am râs şi noi, că oricum era de râs. Ne-am apucat de vorbit cu Vasilică, fiecare în felul lui, doar l-om urni. Era imperturbabil. S-a făcut şi propunerea de a fi abandonat, dar bunicul nu a acceptat să-şi lase „băiatul” în drum. Deodată, Vasilică a pornit de unul singur, stârnind admiraţia tuturor celor care depindeau de voinţa lui. Era un erou.
Avem, aşadar, următoarele elemente: cotiga, măgarul Vasilică, bunicul, noi şi mustul. Dacă le înlocuim cu învăţământul, elevul, profesorul, societatea şi cunoştinţele, putem găsi diferite interpretări.
De ce mi-am adus aminte această întâmplare? Pentru că încă nu am aflat ce-a avut măgarul atunci. Adică de ce s-a oprit şi ce l-o fi făcut să pornească!? Important e, însă, că a depăşit momentul!