Au fost şase
primăveri în care am avut tot atâtea motive de bucurie pentru a ne sărbători
parcul. Am plecat de la o idee şi am strâns alături oameni deosebiţi şi momente
de suflet. Au fost şase primăveri în care, prin eforturi proprii, am creat o
stare: starea de parc. În martie 2022, la patru ani de la prima încercare, am
reuşit să oficializăm ziua de 22 martie. „Un
22 martie cu bucurie și speranța că Bacăul nostru identitar va deveni mai bogat.
Povestea parcului este o filă importantă a prefacerilor urbanistice din ultimul
secol. Inima verde a orașului merită recunoaștere, atenție, repere. Un gest
simbolic pentru neuitare, pentru spiritul locului, dar și pentru speranța unui
oraș mai verde”, aveam să declar, cam euforic şi naiv, într-un interviu din
presa locală.
Şase primăveri, şase momente de bucurie pentru băcăuanii care au venit în parc la îndemnul iniţiatorilor
A venit şi cea de
a şaptea sărbătoare. Am crezut de cuviinţă ca aceasta să fie mai aparte: un
moment de reflecţie, un feed-back dar şi un moment al lucidităţii. Această zi
nu este sărbătoarea unor zănatici (doi, trei, câţi or mai fi), ci a unei
întregi comunităţi. Într-un oraş vivant, o scânteie este preluată de
administratorii cetăţii, este cultivată şi promovată durabil. În oraşul meu,
acest lucru este peste putinţă: tu centrezi, tu dai cu capul, vorba chibiţului.
Un asemenea moment nu este un hatâr făcut unor nebuni fără de linişte, nu este
subiect pentru jocuri politice sau pentru creşterea vizibilităţii unor fotolii.
S-a înţeles ce înseamnă 22 martie pentru băcăuani, pentru oraş? Asta am vrut şi noi să vedem, urmărind, într-un
format tip silenzio stampa, gradul de
implicare sau măcar de reamintire a unui reper din istoria urbanistică a
oraşului. A existat vreun interes din partea actorilor comunităţii, acei actori plătiţi pentru a
zidi şi nu a şterge cu indiferenţă?
Avem vreun feed-back din partea vremelnicelor personaje care se bat cu pumnul în piept, aruncând din jobenul
demagogiei şi ipocriziei esenţe tari, precum dezvoltare, modernizare,
durabilitate, ataşament, proiecte, viitor, moştenire, patrimoniu, viitor? La final de zi am putea trage o linie, dar nu prea avem ce contabiliza…Trist, foarte trist.
Mi-am spus că astăzi
nu voi mai traversa parcul la pas. O fac din ce în ce mai rar, de altfel.
Oricât aş căuta renaşterea primăverii în micile detalii ale naturii vegetale,
natura umană te izbeşte dureros prin ceea ce a lăsat în urmă, an de an. Dar nu
poţi să nu vizitezi un om bolnav, să nu-i aduci măcar o vorbă de alin în
clipele lui grele. Aşa că nu am rezistat: chemarea a fost prea puternică.
Pentru că din aceste fire nevăzute ale ataşamentului pentru o idee, pentru un
loc, pentru oraşul natal, eu, tu, altul, putem ţese şi duce împreună mai departe povestea
parcului, aşa cum a fost ea gândită de înaintaşi. Nu poţi să vezi zâne dacă nu eşti zănatic, spunea nemuritorul Nichita
Stănescu. Iar inima verde a Bacăului a avut, sunt convins, ursitoare care să o
păzească de rele şi să-i alunge toate aritmiile, indiferent de vreme şi de
vremuri...
La Mulţi Ani!
Parcul Cancicov, 22 martie 2024.
.jpg)
.jpg)
